Profesorii cu 25 de ani experienţă ar putea să se pensioneze mai devreme sau să îşi reducă programul

profesori 1

Mai mulţi senatori PSD au depus la Senat două proiecte, aflate în dezbatere publică, pentru modificarea Legii educaţiei, prin care profesorii cu peste 25 de ani de experienţă, îşi pot reduce programul cu două ore pe săptămână sau se pot pensiona la cerere cu trei ani mai devreme, transmite Mediafax.

Profesorii cu experienţă de peste 25 de ani îşi pot reduce activitatea cu două ore pe săptămână, fără să le fie afectat salariul, potrivit unui proiect de lege, susţinut de 19 senatori PSD, printre care şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, liderul senatorilor social liberali, Mihai Fifor, fostul ministru de Externe, Titus Corlăţean, şi senatorul UNPR Ioan Iovescu şi senatorul independent Dan Aurel Ionita.

„Pentru personalul didactic de predare şi de instruire practică cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, şi cel din corpul profesorilor mentori (norma didactică de predare, învăţare, evaluare – n.r.) se poate reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului”, potrivit proiectului de lege.

Iniţiatorii intenţionează eliminarea sintagmei „cu „încadrarea în bugetul aprobat” din Legea educaţiei referitor la reducerea orelor pentru profesorii care se află aproape de pensionare pentru că bugetul aprobat este insuficient, în peste 90% din şcoli, „datorită modalităţii de stabilire a bugetului raportat la costul standard/elev”.

„Vorbim de cadre didactice cu vechime, cu rezultate în perfecţionare, care se apropie de pensionare. Considerăm că acestea au fost şi motivele Ministerului Educaţiei Naţionale care, pentru anul şcolar 2014 – 2015, a emis precizări conform cărora se va aproba reducerea normei fără condiţionarea de buget aprobat”, susţin iniţiatorii în expunerea de motive.

Un alt proiect de lege, susţinut de aceiaşi senatori, prevede că „persoanalul didactic poate fi pensionat, la cerere, cu 3 ani înainte de limitele prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani femeile, respectiv 30 de ani bărbaţii”.

Iniţiativa legislativă e motivată de lipsa condiţiei fizice sau psihologice a unor profesori de a mai preda, lucru care „se reflectă în rezultatele elevilor”. De asemenea, iniţiatorii susţin că profesorii care vor să rămână la catedră pot face acest lucru încă trei ani după vârsta standard de pensionare, potrivit legislaţiei actuale.

voceatransilvaniei.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *