Producţia industrială a crescut cu 3,9 la sută

producția industrială

În luna februarie a acestui an, producţia industrială a crescut faţă de ianuarie cu 3,9% ca serie brută și a scăzut cu 1,0% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, anunță INS.

Faţă de luna februarie 2021, producţia industrială a fost mai mare cu 0,6% ca serie brută și a fost mai mică cu 1,0% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

În perioada 1.I – 28.II.2022, comparativ cu perioada 1.I – 28.II.2021, producţia industrială a crescut cu 0,5% ca serie brută și a scăzut cu 0,5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

În luna februarie 2022, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 3,9%, susținută de industria prelucrătoare (+7,6%).

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat și industria extractivă au scăzut cu 11,2%, respectiv cu 4,4%.

CITEȘTE ȘI: Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii de știință

Producţia industrială, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 1,0%, ca urmare a scăderilor înregistrate de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-2,8%) și industria extractivă (-1,4%).

Industria prelucrătoare a crescut cu 0,5%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 0,6%.

Industria prelucrătoare a crescut cu 2,0%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat și industria extractivă au scăzut cu 6,6%, respectiv cu 0,7%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 1,0%, din cauza scăderilor înregistrate în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,3%) și industria extractivă (-0,3%).

Industria prelucrătoare a crescut cu 2,1%. În perioada 1.I – 28.II.2022, comparativ cu perioada 1.I – 28.II.2021, producţia industrială (serie brută) a crescut cu 0,5%, ca efect al creșterilor din industria prelucrătoare (+1,4%) și industria extractivă (+0,3%).

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,8%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I – 28.II.2022, comparativ cu perioada 1.I – 28.II.2021, a fost mai mică cu 0,5%.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *