Pro Timiş are juniori de elită

Pro Timiş are juniori de elită

Pro Timiş are juniori de elită

Etapa de la Bolintin Deal, a patra, din cadrul Campionatului Naţional de Super Slalom, competiţie organizată de Federaţia Română de Automobilism Sportiv, a adus noi rezultate excelente pentru juniorii clubului Pro Timiş.

Pe podium au urcat doi piloţi ai structurii sportive din vestul ţării. Alexandru Cristea a ocupat prima poziţie la Juniori 2, iar Vlad Tătăreanu a fost al treilea la Juniori 1, clasă în care Dragoş Cristea a ratat podiumul la „mustaţă”, încheind pe locul al patrulea.

CITEȘTE ȘI: UVT, campioană europeană!

Totodată, Mihai Şurubariu s-a clasat pe poziţia secundă la A3. A participat şi titratul pilot Mihai Alexandrescu, de la CS Krepelka Motorsport.

Acesta a încheiat pe locul al doilea la Electrice E1, urcând pe ultima treaptă a podiumului de premiere la alte două clase – Electrice S şi Electrice General. AMI Racing, prin piloţii de la CS Krepelka Motorsport şi ACS Pro Timiş, a obţinut o nouă victorie, conducând detaşat în clasamentul echipelor.

„Mulţumim Consiliului Judeţean Timiş, sponsorilor privaţi Dan Lazăr (Ducodan), Mirko Peroni (Rossini), Florin Diaconescu (OPR Asfalt), Lucian Perescu (Constructim), Cristian Corlan (Corlan Trans), Adriana Dobriceanu (Rofix), Cornel Creţu (Lic 29), Radu Diaconovici (Girod), Marcel Petrea (Unicorn), Cristian Fedor (Cooglio-XGC), Diana Szijarto (Imi Moni Oil), Remus Suiugan (Imperium), Horaţiu Haţegan (Ecorec-Tim), Călin Otescu (OTE Group), precum şi celorlalţi colaboratori şi susţinători”, a declarat Alexandru Krepelka, preşedintele cluburilor ACS Pro Timiş şi CS Krepelka Motorsport. La „Cupa CT Park 2”, de la Bolintin Deal, au participat 65 de sportivi.

Următoarea etapă din Campionatul Naţional de Super Slalom este programată în perioada 20-21 august la Piteşti.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *