„Primul măr din istoria lumii a fost oferit de o femeie” – Interviu cu Roxana Iliescu, candidatul PMP la președinția CJ Timiș

– Doamna Roxana Iliescu, în România există mitul că femeile nu sunt potrivite în politică. Vă loviți și dumneavoastră de astfel de prejudecăți?

 

– Într-adevăr, în societatea românească femeia este mai degrabă văzută „la cratiță”, în umbra bărbatului, și mai puțin în funcții de conducere.

 

Acest lucru este valabil și, sau mai ales în cazul politicii, unde puținele femei care au „îndrăznit” să se implice s-au lovit de prejudecăți.

 

Va fi greu să depășim asemenea prejudecăți sau stereotipuri într-o societate în care violența față de femei, adică violența domestică, sau agresiunile fizice încă nu sunt raportate și nici pedepsite așa cum ar merita.

 

În Europa, de fapt în lume, femeile au pătruns de mult foarte serios în politică. Enumăr câteva nume mari de femei politician care au schimbat lumea: Golda Meir (în Israel), Margaret Thatcher (în Marea Britanie), Indira Gandhi (în India), Tansu Ciller (în Turcia), Catherine Lalumière (fost secretar general al Consiliului Europei). Unele de stânga, altele de dreapta, nu contează.

 

Politica românească nu are prea multe exemple de femei politician în istoria ei democratică, dar eu aș da exemplul unei bănățence extraordinare implicate nu neapărat în viața politică, ci în viața socială a comunității: Elena Lungu-Puhallo, din Sânnicolau Mare.

 

Ea a fost femeia care s-a implicat în înființarea primei școli de fete din Timișoara. Atenție, asta se petrecea în anul 1874, iar școala a fost înființată și a funcționat la Izvin. De fapt, această minunată femeie făcea politică adevărată, nu politica vorbelor. Ca să glumesc puțin, într-un fel, PMP este obligat să dea șanse femeilor, fiindcă simbolul nostru electoral este mărul. Or, primul măr din istoria lumii a fost oferit de o femeie, după cum știm.

 

– Dumneavoastră ați depășit aceste prejudecăți și iată că sunteți singura femeie care candidează la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș din partea PMP…

 

– Mi se pare foarte ciudat și regretabil că, până în anul 2016, nici un partid din județul nostru nu a propus o femeie pentru a candida la conducerea Consiliului Județean.

 

În toate partidele și în instituțiile deconcentrate din județul nostru există femei foarte capabile și care ar merita să fie propuse pentru o asemenea poziție. De asemenea, în mediul organizațiilor neguvernamentale sau culturale activează femei competente, bune organizatoare, hotărâte.

 

Mă gândesc acum, de pildă, într-o ordine întâmplătoare, la doamna Sorina Jecza, președinta Fundației Culturale Triade, la doamna Laila Onu, președinta organizației „Pentru voi”, la doamna Ada Hausvater, directoarea Teatrului Național. Regret că nu sunt și alte doamne care să fie împinse în față de partide și să încerce să se impună, să aibă curajul de a schimba lucrurile.

 

– Și totuși, care este punctul dumneavoastră forte în această competiție electorală?

 

– În politică, cred că a fi femeie poate constitui un punct forte, dar nu este suficient. Dacă însă ești o femeie cu o pregătire serioasă într-un domeniu, dacă ai dovedit că poți fi un bun organizator, dacă ești o ființă loială și, mai ales, crezi în ceea ce faci, da, toate astea pot constitui puncte forte. Și, evident, să fii un candidat cinstit, curat, fără dosare sau afaceri necurate.

Dacă ar fi să spun concret care sunt punctele mele forte, primul dintre ele ar fi că PMP Timiș este o echipă extraordinară. Mă bucur de susținerea ei totală, după cum și echipa are susținerea mea necondiționată. Mă refer la candidatul nostru la Primăria Timișoarei, Marius Dugulescu și în fapt, la toți candidații PMP din județul Timiș.

În al doilea rând, am o serioasă pregătire juridică. Sunt avocat și am absolvit Facultatea de Drept din București. Fără o asemenea pregătire, este destul de greu să faci față în administrație. Un atu foarte serios este că sunt tânără și am intrat în politică pentru un alt fel de politică.

Spre deosebire de ceilalți candidați, nu sunt nici anchetată, nici nu am fost în posturi în care să nu fi făcut nimic din ce am promis. Nu am firme cu care să fi făcut afaceri cu statul, așadar nu depind de nimeni, nu pot fi șantajată, nu datorez nimic nimănui, nici politicienilor, nici altor oameni influenți. Eu sunt sigură că electoratul nu va vota nici cu penalii, nici cu mincinoșii dovediți!

Dar cel mai puternic atu al meu și, implicit, al echipei PMP Timiș îl constituie cele trei proiecte cu care vom aduce timișenilor un pic de mai bine. Aceste proiecte se referă la depozite frigorifice pentru producătorii agricoli, la consiliere în teritoriu pentru proiecte europene și la centre medicale de permanență în mediul rural. Pentru toate aceste proiecte avem specialiști și le putem pune în aplicare. Cu o singură condiție: ca timișenii să voteze PMP! (P)


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns