Primul asfalt pe centura de sud a Timișoarei

asfalt 8

După ce s-au făcut demersuri, mai bine de 13 ani, pentru ca Timișoara să aibă parte de o șosea de centură care să ocolească partea de sud a orașului și să-i scutească pe locuitori de traficul greu și de poluarea provocată de acesta, lucrările au început, în sfârșit, în această primăvară.

Traseul se desfășoară pe teritoriul administrativ al județului Timiș, pe raza municipiului Timișoara și a localităților Sânmihaiu Român, Șag, Giroc, Moșniţa Nouă și Ghiroda, urmând să facă legătura cu centura de nord (Calea Lugojului – Calea Aradului), care a fost inaugurată în 2009 și măsoară 12,6 kilometri. Licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Sud Timișoara a fost lansată la finalul lunii aprilie 2017, câștigătorul a fost cunoscut din 2018, iar contractul pentru finanțare europeană a fost semnat în decembrie 2019. După realizarea viitoarei șosele, care va măsura aproape 26 de kilometri și va costa aproape 400 de milioane de lei (85 la sută provenind din fonduri europene nerambursabile), se va îmbunătăți fluxul de trafic, se va reduce timpul de călătorie, poluarea și numărul de accidente rutiere din regiune. În acest fel, proiectul contribuie la promovarea unui sistem de transport durabil în România, care va facilita transportul sigur, rapid și eficient al persoanelor și mărfurilor la standarde europene. Termenul de finalizare este martie 2022.

 

Problemele nu s-au terminat

La șase luni de la începerea lucrărilor, Asociația Pro Infrastructură a atras atenția că stadiul lucrărilor este abia la 11,5 la sută. „Principalele trei probleme care împiedică continuarea în forță a lucrărilor țin de: 1. Nu s-a plătit niciun leu pentru lucrările executate în ultimele șase luni, singura plată fiind avansul de la începutul proiectului; 2. Majoritatea intersecțiilor cu drumurile traversate de centură au fost modificate ca soluție tehnică, însă nu au fost adăugate în contract de CNAIR pentru a putea fi facturate și plătite; 3. Exproprierile suplimentare consistente pentru modificările intersecțiilor de la punctul anterior sau pentru nenumăratele relocări de utilități nu au fost lansate până în prezent de CNAIR, iar CFR nu a predat terenul constructorului pentru realizarea principalelor trei viaducte de pe proiect peste diverse magistrale de cale ferată. În plus, intersecția de la Drumul Boilor este complet blocată, fără nici o perspectivă clară de continuare a lucrărilor pe acel sector, în lipsa unei asumări clare din partea CNAIR sau a Primăriei Timișoara”, spun reprezentanții asociației.

 

Avem și o veste bună

Primii metri de asfalt au fost așternuți ieri pe varianta de ocolire Timișoara Sud, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara. Antreprenorul Tirrena Scavi a executat în zona Utvin, la kilometrul 2, etapele premergătoare – piatră spartă, emulsie bituminoasă – iar ieri s-a trecut la așternerea primului strat de asfalt.

În ultima perioadă pe șantier s-au mai executat: umpluturi la podețe, hidroizolații, armări și cofrări la culeele pasajelor, montarea prefabricatelor pentru podețe, decopertări de strat vegetal, relocări ale rețelei de irigații, consolidări și egalizări ale fundațiilor podețelor, stabilizarea malurilor. Lucrările amintite s-au desfășurat în zece poziții kilometrice. Săptămâna viitoare, arheologii vor finaliza cercetările și la ultimul sit, redeschis în apropiere de DN 59 (Timișoara – Șag) pentru studii suplimentare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Primul asfalt pe centura de sud a Timișoarei

  1. Slăbuț articolul.
    Această primăvară? Acum e toamnă, eventual promăvara trecută stimată ziaristă.
    Haideți să ne concentrăm pe termene, respectarea termenelor contractuale, obligații, întârzieri că doar nu sintem cumpărați de executant!? Și să apărăm interesele naționale și nu cele de grup privat

  2. Proiect realizat de niste tampiti cu bani aruncati in vant. Totul este gresit, intersectii subdimensionate pe modelul celei de la Continental de pe calea Buziasului. Structura drumului ar fi trebuit de la inceput sa fie cu 4 benzi si separator pe axul drumului solutie ce ar fi eliminat total accidentele cu tamponari frontale!
    In plus si redactorul mai trebuie sa invete Geografia transporturilor, in Timisoara in afara de magistrala 900 Tm Nord spre Bucuresti restul liniilor inclusiv cele traversate de centura sunt căi ferate SECUNDARE!! Deci cele trei viaducte nu sunt lucrari de infrastructura peste „diverse magistrale”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *