Primii bănăţeni născuţi în 2017

incubatoare

Primul născut din acest an la Timișoara a fost o fetiță care a venit pe lume la Maternitatea ”Odobescu” la ora 3,35 în noaptea de Revelion.

Potrivit medicilor, nașterea a fost naturală, iar micuța cântărește 3.620 de grame. În noaptea dintre ani, în unitatea sanitară s-au înregistrat 11 nașteri, iar în prima zi din 2017, figurează patru fetițe.

La Maternitatea ”Bega” din cadrul Spitalului Județean Timișoara primul născut din noul an a văzut lumina la ora 11,20. Potrivit cadrelor medicale, este vorba de un băiat cu greutate de 3.670 de grame care a venit pe lume prin cezariană și a primit numele David. Până la miezul nopții alți cinci copii s-au născut la Maternitatea ”Bega”, o fetiță și patru băieți, ultimul fiind înregistrat la ora 23,45.

Ce se spune despre copiii născuți de Revelion?

Copiii născuți în prima zi a anului sunt marcați de cifra unu. Din acest motiv, există credința, că vor avea o voință puternică, vor fi originali, vor fi atrași mereu de începuturi, independenți, creativi, dinamici, dornici de afirmare și câștig.

Mai mult, vor avea calități de lider, ambiție, dorință de perfecțiune. Unu reprezintă noul, începutul, pionieratul, dar reprezintă și egoismul, încăpățânarea, aroganța, pasivitatea, agresivitatea.

Despre bebelușii născuți în noaptea dintre ani, în popor există credința că vor avea o viață lipsită de griji, iar familiile lor vor avea noroc tot anul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *