Primele de carieră didactică și profesională se acordă până în anul școlar 2026-2027, potrivit ministerului de resort

Primele de carieră didactică și profesională se acordă până în anul școlar 2026-2027, potrivit ministerului de resort

Primele de carieră didactică și profesională se acordă până în anul școlar 2026-2027, potrivit ministerului de resort

După un prim an școlar cu multe sincope în ceea ce privește furnizarea și alimentarea cardurilor cu prime didactice și profesionale pentru personalul din învățământ, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene confirmă reluarea acordării acestora până în anul școlar 2026/2027.
”Potrivit prevederilor OUG nr. 58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile:
Prima de carieră didactică se acordă și pentru următorii ani școlari/universitari, respectiv în perioada anilor școlari/universitari 2023/2024 până în anul școlar/universitar 2026/2027 pentru a susține cariera didactică a personalului didactic din sistemul de învățământ preuniversitar și universitar de stat.
De asemenea, personalul administrativ din învățământul preuniversitar, precum și personalul administrativ din învățământul universitar beneficiază de o primă de carieră profesională pe suport electronic, în limita unui plafon anual de 500 lei net/an școlar/universitar”, au transmis reprezentanții ministerului ca urmare a solicitării adresate de Renașterea bănățeană privind reluarea procedurii de plată pentru următorul an școlar.
În multe județe din țară, inclusiv în Timiș, au existat probleme privind distribuirea cardurilor și alimentarea lor cu sumele de bani alocate angajaților din învățământ, aspect pe care ziarul nostru l-a adus, de asemenea, în atenția Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
”Reprezentanții inspectoratelor școlare județene/ Inspectoratului Școlar al Municipiului București și ai universităților de stat asigură transmiterea listelor cu beneficiarii primei de carieră didactică și primei de carieră profesională către Ministerul Educației.
 Ministerul Educației centralizează lista beneficiarilor finali și o comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pe baza listelor comunicate și asumate de către Ministerul Educației, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în baza contractului de achiziție publică legal încheiat, transferă către unitatea emitentă contravaloarea nominală a primei de carieră didactică și primei de carieră profesională.
Contravaloarea nominală a primei de carieră didactică și a primei de carieră profesională este transferată de către unitatea emitentă, Pluxee, beneficiarilor finali doar după confirmarea primirii suportului electronic de către beneficiarul final prin Compania Națională „Poșta Română“ – S.A.

CITEŞTE ŞI: Alessia Pop, în finala probei de 5000m Marş a Campionatului European de Juniori U18!

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a realizat toate demersurile necesare astfel încât persoanele aflate în baza de date transmisă de către Ministerul Educației, aflate în activitate în anul școlar 2022-2023, să beneficieze de sumele aferente primei de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și primei de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat”, a fost răspunsul ministerului.

Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *