Primarul unei comune din vestul țării a murit la 52 de ani, infectat cu coronavirus

Primarul comunei Sarmizegetusa, liberalul Adrian Cordoş, a murit vineri după ce, în urmă cu circa două săptămâni, s-a infectat cu noul coronavirus, potrivit unui anunţ al organizaţiei judeţene PNL Hunedoara, informează Agerpres.
În vârstă de 52 de ani, împliniţi în urmă cu două zile, edilul local era internat la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara, în stare gravă, conform hotnews.ro.

„Adrian Cordoş, primarul liberal al comunei Sarmizegetusa, a pierdut astăzi lupta cu virusul care ne-a năpăstuit. O luptă surdă şi nedreaptă, a cărui victimă cade un coleg excepţional, un primar iubit de comunitate, un om bun. Virusul ucigaş nu face diferenţa între noi, între partidele din care facem parte, între statutul social pe care îl avem şi ne poate răpi un om drag în orice moment.

Deşi unii ar vrea să ne dezbine, să ne împartă în tabere şi să ne prăpădim, e timpul să ne unim, să luptăm cu toţii, nu cu arma, nu pe front, ci având grijă unii de alţii, purtând mască şi respectând restricţiile impuse. Suntem alături de familia îndurerată şi ne rugăm ca Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească cu drepţii pe bunul nostru coleg Adrian Cordoş!”, a notat preşedintele filialei judeţene PNL Hunedoara, Vetuţa Stănescu, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a organizaţiei.

Adrian Cordoş a devenit primar al comunei Sarmizegetusa în anul 2016, după ce vreme de 12 ani a fost viceprimar al acestei aşezări din judeţul Hunedoara, iar la scrutinul din septembrie a câştigat un nou mandat.

Foto: mesagerulhunedorean.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns