Primarul Timişoarei şi-a făcut un cadou la împlinirea vârstei de 65 de ani: un colaj de poze, pe un fond muzical compus și interpretat chiar de el (video)

Robu deschide o portiţă primarilor din PSD. Unii edili stau cu bagajele făcute

În urmă cu puțin timp, primarul Nicolae Robu a postat pe pagina personală de Facebook un text însoțit de un colaj de poze, un cadou inedit pe care și l-a făcut cu ocazia împlinirii, în urmă cu două zile, a vârstei de 65 de ani:

„65 DE ANI! ALALTĂIERI, 28.05.2020, AM ÎMPLINIT 65 DE ANI! ȘAI-ZECI-ȘI-CINCI! 😂
ȘTIU CĂ NU ARĂT, MULȚUMESC! 😂😂

MOTTO:
Mereu diferit -mustață, barbă, nici una nici alta, iarăși mustață, barbă, iarăși nici una nici alta-, dar… mereu același!

Ei bine, cu această ocazie, am încropit colajul de poze atașat. Cum memoria mea, deopotrivă cea rațională și cea sentimentală reține atât de proaspete de parcă ar fi avut loc ieri, faptele, gândurile și simțirile trăite în acest răstimp începând de pe la vârsta de 5-6 ani, am vibrat până în adâncurile ființei mele la fiecare imagine. Realizez că s-a întâmplat așa pentru că în mine mai există câte ceva -și chiar mult!- din tot ce-am fost peste timp: există și copilul și adolescentul și tânărul și maturul -e drept, se pare că ultimul mai puțin ca ceilalți, după cum îmi spun apropiații! 1f642)-; și eu sunt tare fericit că e așa!

Încă o dată, vă mulțumesc tuturor celor ce de ziua mea ați avut un gând bun pentru mine! Și ce, în general, îmi sunteți alături în arderea-mi!

P.S. Coloana sonoră (simplă înregistrare cu telefonul…):
• PIESA “DEPARTE ÎN TRECUT”:
-Compoziția muzicală:
*Nicolae Robu
-Versurile:
*Eusebiu Camilar
-Interpretarea vocală:
*Nicolae Robu
-Acompaniamentul la chitară:
*Nicolae Robu”, este textul scris de primarul Timișoarei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Primarul Timişoarei şi-a făcut un cadou la împlinirea vârstei de 65 de ani: un colaj de poze, pe un fond muzical compus și interpretat chiar de el (video)

  1. Dobitoc ești, ai fost și vei fii !
    Dar sper să dispari din Timișoara cît mai repede, du-te la Bocsig, ca să nu te trimit altundeva …

  2. Doar un snob, ingamfat si obsedat de cultul personalitatii isi trece la fiecare an toate functiile, ca nu cumva prostimea manipulata de el sa ii uite ”realizarile”. Asa cum la fotbal coechipierii se prefac ca joaca fotbal doar pentru ca el Carmaciul Ceausesc…. ah pardon, Robu sa inscrie Z-E-C-E goluri pentru ca apoi sa aiba cu ce se lauda in fata studentilor unde, din 3 ore de curs cel putin doua le iroseste cu aburelile sale.
    Concluzia, parvenitul joaca teatru dar incaseaza doua salarii integrale desi nu lucreaza 16 ore pe zi … si asta fara plata cu ora, proiecte, cercetare plus cele 4-5 ore suplimentare la primarie. Prostului ii rezulta minim 30 de ore/zi desi pe planeta Pamant nu sunt decat 24/zi!!

  3. Bine zice vorba românească, ferește Doamne puterea de mîna prostului ! Norocul nostru că ăsta nu are puterea lui Ceaușescu că dreq ne lua pe toți ! Kim Jong Un e un biet pionier nevinovat pe lîngă măscăriciul ăsta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *