În momentul în care cineva ocupă o funcție în aparatul statului, devine, în mod automat, o persoană publică. Acest statut aduce, inerent, cu sine, atât avantaje, cât și dezavantaje. Una dintre părțile mai puțin plăcute este aceea că, prin expunerea publică, persoana respectivă se află atât în vizorul societății civile, cât și a organismelor statului.
De când a preluat frâiele Primăriei Timișoara, fostul rector al Universității Politehnica, Nicolae Robu, devenit, astfel, o persoană publică mai cunoscută, s-a trezit, dintr-o dată, cu o sumedenie de procese pe cap, mare pare a lor datorându-se funcției pe care o deține.
Astfel de situații sunt mai frecvent întâlnite în mediul urban. Aici, oamenii nu intră oricum în cabinetul primarului, pentru audiențe, așa cum se întâmplă în comune, unde există o mai mare apropiere între edili și localnici și, prin urmare, eventualele conflicte ce pot apărea sunt aplanate pe cale amiabilă.
De când este primar, Nicolae Robu nu a arătat o deschidere prea mare pentru discuții cu cetățenii urbei, acesta fiind unul dintre motivele pentru care, în timpul celor două mandate, s-a ales cu o sumedenie de procese, cele mai multe dintre ele fiind pe latura civilă.
Ca și conținut, procesele intentate primarului sunt diverse: s-a cerut anularea unor decizii ale acestuia, obligarea de a îndeplini sau de a pune în aplicare anumite acte normative, de a furniza informațiile publice solicitate etc.
Spre norocul primarului, peste 90 la sută dintre ele au fost soluționate în favoarea sa. Au existat însă și plângeri penale formulate împotriva edilului. Cu excepția celor aflate în curs de cercetare, în celelalte s-a concluzionat că nu există probe veridice împotriva sa.
Capu’ face, capu’ trage … capu’ la-i Robu …