Primarul Nicolae Robu admite că s-a greșit cu amplasarea unor transformatoare

transformator

Primarul Timișoarei a recunoscut, marţi, că s-au făcut unele greșeli cu amplasarea unor obiecte necesare proiectului de management al traficului lângă clădiri istorice.

„O anumită problemă există, dar eu nu vreau să deschid un conflict. Sunt două-trei puncte în oraș unde s-a greșit, făcându-se intervenții în proximitatea unor monumente fără să se ceară aviz. Au dreptate cei de la patrimoniu, dar eu îmi doresc spirit de cooperare în scopul binelui public, nu aplecare spre conflict. E o plăcere la noi de a se irosi energiile în conflicte. Nu trebuia declanșat un război, trebuie să existe constructivitate în colaborare. Eu asigur pe toată lumea că există toată preocuparea pentru a face lucrurile corect. Dacă se întâmplă ceva, imediat eu sunt amendat. Eu i-am convins pe cei de la Nepi să facă lucrări de două milioane de euro și să le doneze orașului și am fost amendat, pentru că nu s-a cerut avizul Marelui Stat Major. Am înțeles că arhitectul-șef a contestat în instanță amenda și a câștigat. Eu am plătit 5.000 de lei din banii mei, pentru că nu am găsit la timp înștiințarea în cutia poștală, iar termenul de depunere a contestației era de 15 zile. Vă dați seama ce aberantă e legea? Astea sunt anomalii, de ce există un întreg aparat în primărie, nu ca să aibă responsabilități? Eu nu am cerut niciodată nimănui să încalce legea”, a spus marţi Nicolae Robu.

În viziunea primarului, dacă cei de la Direcția Județeană de Cultură Timiș ar fi semnalat problema, ar fi găsit în municipalitate toată deschiderea pentru rezolvarea acesteia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Primarul Nicolae Robu admite că s-a greșit cu amplasarea unor transformatoare

  1. Cea mai mare prostie cu prelungirea liniei de tramvai pentru o statie pana la mall. Macar sa fi amplasat linia pe banda autobuzelor nu in axul bulevardului pe banda de viteza! Sensul giratoriu este o porcarie intersectand doua benzi de circulatie care se continua doar cu una. Halal specialisti, logica si executie. Si asta doar pentru a aduce in plus 100 de pitipoance si vreo 50 de gospodine pensionare la shoping la mall

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *