Primarul care-a zidit vestiarul! Un edil din Timiș s-a supărat rău pe sport

vestiar iecea

Ca Meșterul Manole! Așa a procedat un primar din județul Timiș pentru a îngrădi accesul pe terenul de fotbal al echipei pe care nu o agreează.

Este vorba de Liviu Tomulea, edilul din Iecea Mare, care a găsit o metodă originală de a-i ține departe pe fotbaliștii de la Viitorul Iecea Mare: a zidit vestiarul.

În felul acesta, desfășurarea meciurilor echipei Viitorul este sub semnul întrebării, pentru că s-ar putea ca AJF Timiș să nu permită ca fotbaliștii și arbitrii să se schime pe teren și nici să-și facă nevoile pe la fanionul de la corner.

Nicolae Chiriță, cel care susține clubul Viitorul, este foarte supărat din această pricină, mai ales că echipa are mâine meci și riscă să nu-l mai dispute:

”S-a supărat domnul primar și a pus oamenii să zidească vestiarul, ca să nu putem intra. Nu îi place de echipa noastră, pentru că nu are control asupra ei și susține cealaltă formație din localitate, Progresul, căreia i se acordă toate privilegiile”.

Concret, Chiriță spune că s-a construit un nou vestiar, celor de la Viitorul cerându-li-se o taxă lunară de 6.000 de lei pentru a-l folosi. În schimb, cei de la Progresul au acces gratuit, deși sunt tot o echipă privată, după cum susține Chiriță.

El nu înțelege de ce se practică o astfel de discriminare, mai ales că majoritatea fotbaliștilor de la Viitorul sunt din tineri din comună.

Pe de altă parte, Liviu Tomulea, care și-a luat mingea și-a plecat (mai exact, a zidit vestiarul), are o altă explicație:

”Am zidit ușile pentru că exista pericol de surpare și se putea ajunge la o tragedie. Eu nu vreau să am probleme așa cum a avut domnul Nicolae Robu la Timișoara din cauza că s-a prăbușit acea poartă la furtuna din urmă cu câțiva ani.

Cei de la Viitorul trebuie să plătească dacă vor să folosească stadionul. Progresul este echipa Consiliului Local și nu trebuie să achite nimic, așa este normal. Nu știu unde se vor dezbrăca cei de la Viitorul, dar vestiarul trebuia zidit, pentru siguranță”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Primarul care-a zidit vestiarul! Un edil din Timiș s-a supărat rău pe sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *