Primăriile din Timiș nu au actualizate planurile de apărare în caz de inundații

drumari arad inundatii

Administrația Bazinală de Apă Banat atenționează primăriile pe a căror rază teritorială există cursuri de apă sau lucrări hidrotehnice să își reînnoiască și să depună “Planul local de apărare împotriva inundațiilor, ghețurilor, secetei hidrologice, accidentelor la construcții hidrotehnice şi poluărilor accidentale pe cursurile de apă”.

Conform legislației, Planurile de apărare la nivel local, se reînnoiesc la un interval de 4 ani, iar acestea sunt necesare pentru a întocmi Planul județean de apărare împotriva inundațiilor valabil pe perioada 2018- 2021.

“La nivelul județului Timiș, au fost reînnoite până acum peste 40 de planuri locale de apărare dintr-un total de 99, iar 23 de planuri locale de apărare sunt în lucru. Atragem atenția că reactualizarea acestora constituie o obligație pentru organele administrației publice locale. Planurile de apărare împotriva inundațiilor se referă la măsurile care trebuie luate în cele trei faze de desfășurare: măsuri preventive şi de pregătire înainte de inundație, măsuri operative în perioada de inundație şi măsuri de refacere şi restabilire a vieții normale. În baza hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la inundații, primăriile pot să-şi stabilească zonele vulnerabile şi astfel pot lua cele mai eficiente măsuri preventive şi operative, pe care le vom regăsi în planurile lor locale de apărare”, a spus Titu Bojin, directorul A.B.A. Banat.

Planurile locale municipale, orășenești, comunale şi ale unităților care dețin obiective potențial a fi afectate, se elaborează de către Comitetele Locale pentru Situații de Urgenţă, cu asistenţă tehnică, la cererea lor, din partea Sistemelor de Gospodărire a Apelor.

redesteptarea.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *