Primăria unei comune timişene îşi schimbă înfăţişarea şi îşi sporeşte utilitatea

primaria nadrag

Sediul de la parterul unui bloc de locuințe în care funcționează primăria unei comune timişene este neîncăpător pentru cei care lucrează aici. Și nu de ieri, de azi. Rând pe rând, din partea de clădire ocupată de instituția publică au fost cedate spații pentru sediul poliției ori pentru cabinetele medicale ale comunei. Se întâmplă la Nădrag.

Practic, prin faptul că primăria s-a dovedit a fi o gazdă bună în beneficiul locuitorilor pentru aceste activități, spațiul pe care l-a avut inițial s-a diminuat considerabil. În urmă cu cinci ani, s-a născut ideea reabilitării unei clădiri, aflate dincolo de parc, lângă fostul cinematograf, care să găzduiască aceste instituții publice, dar și altele.

Astfel, în 2014, a fost demarată o investiție de „reabilitare, refuncţionalizare şi mansardare sediu primărie”, dar nefinalizată. În 2017, s-au adus modificări la autorizația de construire inițială. O veste, totuși, bună pentru nădrăgeni: în prezent chiar se lucrează la această clădire.

După finalizarea lucrărilor, în ea ar urma să se mute primăria, poliția și, o noutate pentru localnici, să fie amenajat și dotat un club pentru pensionari, în cadrul căruia să se desfășoare activități de socializare și petrecere a timpului liber. Tot aici va fi mutată și biblioteca comunală, după cum a declarat primarul Liviu Muntean.

Cum în localitatea Nădrag trăiesc peste 1.000 de pensionari, inițiativa merită toată osteneala. Rămâne însă de văzut doar cât vor mai dura intervențiile de reabilitare, modernizare, recompartimentare și dotare până ce acest obiectiv, dorit și necesar, va deveni funcțional.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *