Primăria Timișoara se laudă că a suplimentat banii pentru bursele elevilor, deși avea obligația legală de a face acest lucru

Avocatul Poporului: Prevederile privind burse de merit pentru minim 30% din elevii unei clase, la CCR

Primăria Timișoara se laudă că a suplimentat banii pentru bursele elevilor, deși avea obligația legală de a face acest lucru

Primăria Timișoara anunță alocarea unei sume de aproape 19 milioane de lei pentru bursele școlare din acest an, omițând, însă, să precizeze faptul că această alocare este obligatorie la nivelul fiecărei UAT, conform prevederilor HG 1138/14.09.2022.

Astfel, potrivit HG 1138/14.09.2022, art. 1, alin. 2, „Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație”.

CITEȘTE ȘI: Directorul Colegiului Național Pedagogic ”Carmen Sylva” și profesorul Dan Cardaș, singurul candidat din Timiș care a obținut media 10 la concursul de titularizare 2022, despre importanța specializării de învățător în cadrul liceelor pedagogice

Dorind să evidențieze efortul financiar al administrației locale în direcția zonei de învățământ, reprezentanții Primăriei Timișoara precizează într-un comunicat de presă faptul că se ”alocă aproape 19 milioane de lei pentru anul 2023 pentru bursele școlare, cu 2 milioane mai mult față de anul trecut”.

În fapt și în drept acest lucru este stipulat deja într-un cadru legal ( mai sus menționat).

Ceea ce poate face Primăria Timișoara este să majoreze această sumă peste cuantumul prevăzut de lege, acordându-le elevilor care învață în unitățile de învățământ din municipiu burse mai mari. Nu a făcut acest lucru.

Bursele sunt acordate pentru patru categorii: performanţă, merit, studiu şi sociale. Cuantumurile acestora sunt stabilite în concordanță cu legislația națională.

Pentru burse de performanță se acordă 500 de lei lunar, pentru bursele de merit 200, iar pentru bursele de studiu se acordă 150, aceste burse fiind acordate pentru 9 luni.

Bursele sociale se acordă pentru o perioadă de 12 luni în cuantum de 200 de lei pe lună.

Proiectul de hotărâre va fi supus la vot în consiliul local, se mai precizează în comunicatul primăriei. Evident, tot conform normativelor legale în vigoare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *