Primari din localitățile timișene aflate în carantină nu consideră suficientă această măsură

carantina 1

Instituirea carantinei în localitățile de lângă Timișoara nu este o soluție eficientă, doar dacă se impun restricții și în orașul de pe Bega, consideră primarii din Dumbrăvița și Moșnița Nouă.

CITEȘTE ȘI: Noi prevederi legale în domeniul protecției animalelor. Ce se întâmplă cu cele aflate în pericol

Oamenii fentează filtrele de poliţie, pentru a ajunge în oraş, atrage atenția edilul din  Moşniţa Nouă, Florin Bucur.

“E foarte greu să ții o evidență exactă cu cine intră și cine iese și să verifici pe toată lumea. Filtrele de poliție sunt puse poate pe două sau trei drumuri majore, dar legăturile sunt foarte multe cu celelalte localități și nu știu cât de eficientă va fi această carantinare, de exemplu, în localitatea Moșnița Veche”, spune Florin Bucur.

Primarul din Dumbrăviţa, Horia Bugarin, este de părere că rata de pozitivare ar trebui calculată pe baza unei medii ponderate, nu pe ultimele 14 zile.

“Din punctul meu de vedere este un mod de calcul eronat. Faptul că se calculează rata de pozitivare pe ultimele 14 zile, ținând cont că practic acum suntem pe perioada de Crăciun și ajunul Crăciunului când evident că n-au fost nici teste, nu au fost intrări și nici ieșiri. Acum am intrat în zona de normal și din cauza asta rata de infectare crește spectaculos de la o zi la alta, fără vreo justificare naturală. Ar trebui, din punctul meu de vedere, făcută o medie ponderată nu pe ultimele 14 zile”, spune Horia Bugarin.

Vă reamintim, Dumbrăviţa, şi Girocul, în totalitate, respectiv Moşniţa Nouă și Ghiroda, partial, au intrat, din nou, în  carantină, după ce infectarea în comunitate a depășit 7 cazuri la mia de locuitori.

sursa: radiotimisoara.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Primari din localitățile timișene aflate în carantină nu consideră suficientă această măsură

  1. Asta nu este carantină. Ca timișorean nu pot nici tranzita aceste localități dar locuitorii din ele pot ieși când vor din ele. Nu pricep care este logica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *