Prima medalie de AUR pentru România la Jocurile Olimpice de la Rio

romania spada

Echipa feminină de spadă a României a învins China cu 44-38 în finala competiţiei şi a cucerit aurul olimpic. Este prima medalie de aur a României la Jocurile Olimpice de la Rio.

Echipa de spadă a României a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio. Ana Maria Popescu a tras în primul releu cu Yujie Sun, câştigat de sportiva din România cu scorul de 1-0, după câteva momente mai lungi de tatonare. A venit rândul Simonei Pop, mezina echipei României, care a intrat pe planşă împotriva sportivei Anxi Xu şi a încheiat la egalitate, 4-4, păstrând avantajul de un punct pentru România, 5-4.

Simona Gherman a reuşit să câştige al treilea releu, cu scorul de 4-2, în faţa lui Yiwen Su. Chinezoaicele au revenit în meci şi au câştigat releul cinci, după ce Yujie Sun a învins-o pe Simona Pop – Yujie Sun, cu 3-1. Releul şase a aparţinut în totalitate României, adjudecat cu 4-0 de Ana Maria Popescu în faţa rezervei celor din China, Jianlu Xao.

Apoi, Simona Gherman şi rezerva lotului României, Loredana Dinu, şi-au adjudecat următoarele două relee. Înaintea ultimelor două asalturi, ale Simonei Gherman şi Anei Maria Popescu, România conducea cu 24-16.

Dacă Simona Gherman a cedat la trei tuşe, 6-9 în faţa lui Yujie Sun, Ana Maria Popescu s-a impus cu 14-13 cu Anqi Xu şi a adus echipei României titlul olimpic la Rio. Totodată, este prima medalie pentru delegaţia României la această ediţie a Jocurilor Olimpice.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *