Prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului

alianta vestului 1

La Arad a avut loc prima întâlnire de lucru a Alianţei Vestului condusă de primarul municipiului de pe Mureș, Gheorghe Falcă, la care au fost prezenţi reprezentanţii executivi ai celor patru oraşe membre.

CITEȘTE ȘI: Viaţa românilor se schimbă radical de la 1 ianuarie 2019. Ce măsuri fiscale prevede ordonanţa adoptată în ultima şedinţă de Guvern

Prima parte a întâlnirii a fost rezervată discuţiilor privind statutul, paşii premergători entităţii juridice în care se constituie Alianţa Vestului.

În acest sens, peste câteva zile urmează să fie finalizat primul draft al documentelor constitutive ale asociaţei, iar în primele două luni ale anului viitor ele vor fi supuse votului în cele patru consilii locale.

CITEȘTE ȘI. Un bărbat care a scăpat din închisoarea Alcatraz a trimis o scrisoare către FBI, 50 de ani mai târziu

În a doua parte a întâlnirii s-a discutat despre armonizarea calendarelor culturale ale celor patru orașe şi s-a decis modalitatea prin care municipiile din Alianţa Vestului vor sprijini Timişoara care va deveni Capitală Culturală Europeană în 2021.

Tot cu ocazia întâlnirii de la Arad s-a stabilit calendarul următoarelor întruniri tehnice. Prima va fi la Timişoara, în perioada 11-13 ianuarie 2019, iar cea de a doua, la Cluj-Napoca, în perioada 18-20 ianuarie.

La aceasta din urmă vor participa atât edilii celor patru oraşe, cât şi personalul tehnic desemnat să discute despre realizarea unei platforme digitale comune, menite să lege municipiile pe partea de IT şi de destinaţii.

CITEȘTE ȘI: Veste extrem de neplăcută pentru toţi şoferii. Ne vor ciurui buzunarele!

Se intenţionează ca prin intermediul acestei platforme să se acceseze, de exemplu, anumite trasee sau circuite turistice, corelate între ele, cu tot ce înseamnă acces la partea rutieră, feroviară și de transport în comun.

Finalul lunii ianuarie va fi marcat de întâlnirea de lucru a reprezentaţilor asociaţiei cu cei ai Băncii Mondiale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *