Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

După un an și trei luni de la demisia forțată de la SC Piețe SA, acolo unde ajunsese, printr-un concurs de selecție trucat în funcția de director adjunct, protejata primarului Dominic Fritz, userista Cătălina Jahn, s-a angajat, din nou, în primăvara trecută, într-o instituție publică.

Iar de această dată, învățând din greșeli, “prima femeie în istoria piețelor” – așa cum o elogia protectorul său, la vremea aceea, într-o postare furibundă pe Facebook – nu s-a mai încurcat cu susținerea unui concurs care să respecte legislația în vigoare (HG 1.336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice), ci a intrat la noul său loc de muncă pe ușa din dos. Cum? Veți afla în cele ce urmează.

Din nou la treabă

În 26 martie 2024, doamna Jahn a postat, pe propria sa pagină de Facebook, o fotografie făcută în incinta Universității de Științele Vieții din Timișoara (fosta Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară), fără nici un text lămuritor, însă mesajul era unul fără echivoc: acesta este noul meu loc de muncă! Poza strânsese 215 de like-uri și inimioare, dar și 22 de comentarii cu felicitări, la unul dintre ele autoarea postării răspunzând “mulțumesc mult!”, în timp ce restul au primit doar like-uri din partea gratulatei. A urmat o nouă poză cu USVT pe fundal, fără vreun text aferent, postată în 9 aprilie, după care încă două în luna septembrie, în 6 și 30, tot cu USVT.

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

Așadar, treaba era clară, perioada de penitență după scandalul provocat de dezvăluirile noastre din primăvara anului 2022 luase sfârșit, iar membra de nădejde a USR Timișoara era gata de o nouă provocare. În paralel cu postarea pe Facebook a fotografiei ce anunța un alt început, pe site-ul universității de pe Calea Aradului, www.usab-tm.ro, o poză similară a Cătălinei Jahn înnobila secțiunea “Structura Birou Relații Internaționale”, în care tânăra useristă era prezentată ca având funcția de “ofițer relații internaționale”, la Cabinet prorector relații internaționale. Vă prezentăm o captură foto, cu precizarea că am șters datele de contact ale doamnei Jahn (adresa de mail personală și numărul de telefon), chiar dacă acestea erau la liber pe site-ul USVT.

Concursul, când a fost concursul?

Pentru că, într-o instituție publică, ocuparea posturilor se face doar prin concurs sau, în cazul funcționarilor publici, prin transfer dintr-o altă instituție publică, am intrat pe site-ul USVT la secțiunea “Ocuparea posturilor pentru personalul didactic auxiliar și contractual”, pentru a vedea când și în ce condiții a fost organizat concursul pentru ocuparea postului de “ofițer relații internaționale”.

Am găsit acolo concursuri pentru ocuparea unor posturi de paznici, îngrijitori de curățenie sau muncitori calificați, dar nu și vreun post de “ofițer relații internaționale”.

Ca atare, am format numărul de telefon al rectorului USVT, Cosmin Popescu, încercând să lămuresc misterul apariției în peisajul universității a fostei directoare a SC Piețe SA. Redau, în continuare dialogul purtat cu domnul rector, omițând părțile fără legătură cu subiectul, de genul invitațiilor repetate de a vizita universitatea și de a lua act de lucrurile pozitive care se întâmplă acolo.

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

“Este corect, sunteți un om foarte corect informat, așa este

– Domnule rector, în aprilie 2024, ați angajat-o pe doamna Cătălina Jahn la Biroul Relații Internaționale al USVT. Vă rog să-mi spuneți sub ce formă s-a făcut această angajare. – În ce sens sub ce formă? – Eu am căutat pe site-ul universității și n-am găsit la secțiunea <Concursuri> un concurs organizat în vederea ocupării postului respectiv, de ofițer relații internaționale. – Este corect, sunteți un om foarte corect informat, așa este. – Așa este ce anume? – Ce spuneți dumneavoastră. – Că n-am găsit pe site-ul USVT un concurs la care să fi participat doamna Jahn? – Da, da. – Bun, dar atunci, dacă nu a fost nici un concurs, cum ați angajat-o? – Am angajat-o unde? – La Cabinet prorector relații internaționale, așa figurează pe site-ul instituției. – Da, nu știu cine a scris chestiunea aceasta, o să verific și eu, dar ceea ce ați verificat dumneavoastră oficial este corect, ceea ce ați găsit dumneavoastră în baza de date este corect, așa este. În universitatea noastră, toate angajările respectă legislația și n-aveam cum să angajăm… dacă nu apare… deci n-aveam cum, n-aveam cum… Deci aveți perfectă dreptate! – Întrebarea mea este, totuși, de ce apare cu funcția de ofițer relații internaționale la Cabinet prorector relații internaționale? – Înseamnă că nu l-au actualizat… – Păi nu e vorba de nici o actualizare, e vorba de o informație care apare pe site… – Eu zic să luați legătura cu dumneaei… – Nu dumneaei este angajatorul, dumneavoastră reprezentați angajatorul, ea este angajata și, din punctul meu de vedere, dumneaei nu are nici o problemă. Întrebarea mea vine către dumneavoastră, să mă lămuriți sub ce formă ați angajat-o, dacă pe site nu apare nici un concurs… – Sub ce formă am angajat-o? Eu nu înțeleg ce spuneți. – Care este forma juridică prin care ați angajat-o? – Nu este angajată în universitate, din știința mea. – Și în acest caz cum poate să figureze pe site-ul universității, la Birou relații internaționale, cu titulatura de ofițer relații internaționale, dacă nu este angajată în universitate? – Noi nu avem o poziție de ofițer relații internaționale, e posibil să fie un vis al domnului prorector de la momentul acela pe relații internaționale (…) Dar să știți că o instituție publică poate afișa ofițer de relații internaționale și o altă persoană care are o altă formă de relație contractuală legală cu acea instituție (…) Vreau să vă spun că nu este angajata universității această doamnă, dar o persoană poate să ocupe o poziție de reprezentare într-o universitate prin altă formă contractuală, legală, evident, că, altfel, vă dați seama că nu ne apucăm să facem noi aberații, pentru că nu ne permitem (…) În afara faptului că scrie <ofițer>, nu ne putem permite să afișăm pe site persoane care n-au o relație oficială contractuală cu universitatea. Ca titulatură, într-adevăr, nu apare în COR (n.r. – Clasificarea Ocupațiilor din România) ofițer relații internaționale. – Și-atunci ce legătură contractuală are doamna Jahn cu USVT? – V-am spus că nu este angajata universității, iar detaliile acestea legat de ce raport există între noi și dumneavoastră și alte persoane din păcate nu le pot divulga. Vă aștept… eu o să mă informez până atunci… deci nu… Dacă doriți alte chestiuni, cu drag, cu drag vi le comunic! Cred că aș face o greșeală referitor la colegii mei să mă apuc să vă spun… ele sunt chestiuni care, evident, sunt legate de fiscalitate, de aspectele juridice… deci, ca idee, e cu totul altceva… (n.r. – altceva ce?!) – În concluzie, înțeleg de la dumneavoastră că doamna Jahn nu este angajată a Universității de Științe ale Vieții din Timișoara și că titulatura sub care apare pe site-ul USVT este una eronată. – Cu asta sunt de acord și vreau să vă spun ceva: vă mulțumesc frumos pentru că m-ați sesizat în sensul acesta, eu o să vorbesc cu colegii ca, în momentul în care așază acolo o funcție, să o coreleze cu raportul contractual și cu COR-ul. Aici este o eroare, îmi cer scuze și vă spun ceva: astăzi va fi corectată”.

Titulatura “ofițer relații internaționale” afișată pe site-ul USVT în dreptul doamnei Jahn n-a fost corectată nici în ziua respectivă și nici în următoarele două săptămâni.

Procedura angajării personalului nedidactic, de negăsit pe site-ul USVT

În acest răstimp, am început să sap după informații din interior și, în cele din urmă, am reușit să aflu statutul în USVT al doamnei Jahn. Contrar afirmațiilor domnului rector, la data de 2 aprilie 2024, Cătălina Jahn a fost angajată, nu pe perioadă determinată, ci pe perioadă nedeterminată (rețineți acest aspect, va reveni în discuție), în funcția de referent relații externe, de către Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” – Stațiunea Didactică Timișoara.

Odată ce am intrat în posesia acestei informații, următoarea chestiune care trebuia lămurită era modalitatea în care a ajuns universitatea să încheie un contract individual de muncă cu Cătălina Jahn, din moment ce pe site-ul USVT nu apărea un concurs de angajare pentru postul de referent relații externe.

Ca atare, l-am contactat, din nou, telefonic pe rectorul USVT: “– Vă rog să dispuneți unui subaltern să îmi trimită pe mail Metodologia de angajare a personalului nedidactic la USVT, pentru că nu există acest document pe site-ul universității, printre cele 106 documente postate la secțiunea <Regulamente>. – Da, mă surprinde chestiunea aceasta… – De asemenea, aș dori să îmi trimiteți și metodologia similară prin care se angajează personal la stațiunea didactică din cadrul USVT. Pe site-ul universității există doar Regulamentul intern al acesteia, nu și metodologia ocupării posturilor din organigrama ei. – Eu voi verifica ceea ce spuneți dumneavoastră, eu sunt plecat acum din țară, vă rog să discutăm luni”.

Curățenie pe site și pe Facebook

După acel scurt dialog, fotografia Cătălinei Jahn și datele aferente job-ului ei au dispărut brusc de pe site-ul USVT și n-au mai apărut nici până astăzi. Acum, după specialista în relații publice Brianna David, nu ne mai zâmbește șăgalnic doamna Jahn, așa cum o făcuse din aprilie anul trecut încoace… Operațiunea de “curățenie” s-a derulat, ulterior, și pe pagina de Facebook a doamnei Jahn, de unde a dispărut ca prin minune orice referire la USVT.

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

„Curățenia” n-a fost chiar impecabilă, căci pe site-ul universității a mai rămas, și la această oră, un document care o conexează pe Cătălina Jahn cu universitatea: o hotărâre a Consiliului de Administrație al USVT, cea cu numărul 6.090 din 15 iulie 2024, în care apare și următoarea mențiune: “Departamentul de Imagine al USVT – Cătălina Jahn”.

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

O procedură originală

Așa cum rămăsese stabilit, l-am contactat, din nou, după revenirea în țară, pe rectorul Cosmin Popescu, rugându-l, printr-un SMS, să îmi pună la dispoziție cele două metodologii despre care discutasem cu câteva zile înainte sau să-mi indice unde anume pe site-ul USVT le pot accesa.

În aceeași zi, în jurul prânzului, m-a sunat domnul rector: “- Cu privire la acea metodologie, avem două variante. Dacă sunteți amabil, să veniți în cursul zilei de mâine să îl citiți sau, dacă doriți să vi-l trimit astăzi, vă rog să-mi trimiteți pe mail o solicitare în sensul acesta, să am eu o dovadă că l-ați solicitat. – Bun, dar, în principiu, ar trebui ca acele metodologii să fie pe site-ul USVT, la secțiunea <Regulamente>, nu văd de ce ar trebui… – Dumneavoastră numai trimiteți-mi, vă rog frumos, după aceea vă spun unde este (n.r. – ?!), dar trimiteți-mi, vă rog, ca să vi-l pot da, dacă sunteți amabil… – Da, eu vă trimit solicitarea, dar nu înțeleg de ce este nevoie de un mail, când, de fapt, ar trebui să poată fi găsit de oricine pe site-ul USVT. – Pentru că, cum să vă spun, lumea nu mă crede că mai există astăzi oameni așa de meticuloși și de corecți, așa cum trebuie, ca dumneavoastră și vreau să le arăt: <Da, domnilor, mai sunt încă oameni corecți, meticuloși, care au acest simț… așa cum trebuie> (n.r. – n-am înțeles nimic, dar am lăsat-o baltă). – Bun, deci eu vă trimit solicitarea pe mail, iar dumneavoastră îmi trimiteți cele două metodologii de angajare a personalului nedidactic din USVT și din stațiunea didactică. – Cel care este la universitate este pe legea respectivă, n-am ce să vă trimit, eventual vă trimit numărul legii, că noi pe acela îl respectăm, nu avem nimic în plus sau în minus. În ceea ce privește entitatea Stațiunea Didactică, care este fără personalitate juridică, dar are CUI (n.r. – cod unic de înregistrare) separat – sunt doar patru în țară pe tipologia aceasta -, aici am fost nevoiți să gândim o astfel de metodologie, cum spuneți dumneavoastră”.

După câteva minute, am trimis pe mail-ul USVT solicitarea în două puncte: 1. comunicarea Metodologiei ocupării posturilor pentru personalul nedidactic din USVT, respectiv a Metodologiei ocupării posturilor din cadrul Stațiunii Didactice și Experimentale a USVT; 2. comunicarea motivului pentru care respectivele metodologii nu sunt afișate pe site-ul instituției, www.usab-tm.ro, la secțiunea „Regulamente”, acolo unde pot fi găsite documente similare, precum „Regulamentul intern al Stațiunii Didactice Timișoara” sau „Metodologia privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare în Universitatea de Științele Vieții <Regele Mihai I> din Timișoara”.

În cursul după-amiezii, am primit un e-mail din partea USVT, care conținea doar “Procedura privind angajarea personalului în cadrul Stațiunii Didactice – USVT”, nu și metodologia ocupării posturilor pentru personalul nedidactic din USVT. Și nici vreo explicație cu privire la nepublicarea acestor documente pe site-ul universității.

Nu-i nimic, publicăm noi procedura primită de la USVT și vom face și câteva comentarii pe acest subiect.

O primă observație ar fi aceea că, în alte universități cu profil agronomic, la București sau la Iași, de exemplu, procedurile respective apar pe site-urile instituțiilor respective.

 Concursuri doar pentru clarvăzători

În ceea ce privește documentul pe care ni l-a trimis universitatea, “Procedura privind angajarea personalului în cadrul Stațiunii Didactice – USVT”, am remarcat originalitatea acestuia. Chiar n-am mai văzut o procedură de angajare într-o instituție publică, în care să se prevadă că anunțul de concurs pentru ocuparea posturilor vacante se afișează doar la avizierul de la sediul angajatorului, cu 15 zile înainte de data concursului, nu și pe site-ul acestuia! Cum ar veni, ori visezi că USVT – Stațiunea Didactică Timișoara va scoate la concurs, într-o anumită zi, un post care te-ar putea interesa și te prezinți la avizier ca să afli bibliografia și celelalte informații, ori te deplasezi zilnic până la locul cu pricina (sediul administrativ al stațiunii didactice se află pe șoseaua care face legătura între Calea Torontalului și Calea Aradului), fie că-i caniculă, fie că e vreme geroasă, pentru că, altfel, riști să pierzi momentul afișării…

Și, totuși, a fost angajată

În aceeași zi, l-am sunat, din nou, pe rectorul Cosmin Popescu: “– Referitor la doamna Cătălina Jahn, despre care am discutat acum două săptămâni, informațiile pe care le am spun că dumneaei ar fi fost angajată la stațiunea didactică a USVT și apoi transferată la Biroul relații internaționale din USVT. – Aici este angajată, pe perioadă determinată, și cred că, nu știu, până în februarie, martie, n-aș putea să-ți spun… – Păi mie mi-ați spus, data trecută, că nu este angajată la universitate. – Nu, am spus că nu este angajată în cadrul universității și că este angajată în altă parte, într-o formă legală, așa ți-am spus (n.r. – răspunsul inițial al rectorului nu aducea în discuție angajarea doamnei respective în altă parte: < Vreau să vă spun că nu este angajata universității această doamnă, dar o persoană poate să ocupe o poziție de reprezentare într-o universitate prin altă formă contractuală, legală>). Este angajată în altă parte, în condițiile în care stațiunea didactică face parte integrantă din USVT… – Nu, nu, dacă te vei uita pe hotărârea de guvern 123 din 1993, vei vedea că stațiunile sunt gândite ca niște structuri suport pentru universități și ne ajută foarte mult… – Am înțeles, deci este angajată la stațiunea didactică. – Exact, care are un CUI separat, dar nu are personalitate juridică. La ITM, ea (n.r. – Cătălina Jahn) apare în cadrul Stațiunii Didactice Timișoara din cadrul universității noastre. Exact cum ar fi în cadrul unui institut de cercetare, din cadrul unui minister, de exemplu (n.r. – am atașat o captură foto de pe site-ul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, din care reiese că institutele de cercetare din cadrul acestuia au personalitate juridică, deci comparația făcută de domnul rector nu are suport).

Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

– Bun, asta înseamnă că doamna Jahn a dat concurs. – Dar nici nu se putea altfel… – Domnule rector, data trecută mi-ați spus că dumneaei are o colaborare cu universitatea, sub o formă legală, dar pe care nu mi-o puteți dezvălui și acum, dintr-odată, îmi spuneți că este angajată cu concurs la stațiunea didactică… – Nu știu ce vrei să spui, dar eu sunt foarte deschis cu tine, ai văzut că ți-am trimis… – Mi-ați spus că n-a dat concurs și acum îmi spuneți că a dat concurs. – Nu, dragă, n-am spus că n-a dat concurs, am spus că nu este angajată a universității, ci este în colaborare pe bază de contract într-o formă legală. – Bun, și concursul pe care acum spuneți că l-a dat la stațiunea didactică, sub ce formă l-a dat? – Exact cum dă oricine concurs pe stațiunea didactică, la toate cele patru universități din țară, pe perioadă determinată, până în luna… cred că este ianuarie, februarie sau martie, nu vreau să greșesc. – Păi de ce neapărat pe perioadă determinată? – Pentru că, mai nou, toată lumea care intră în universitate la noi – cu excepția cadrelor didactice, care intră în altă procedură – intră pe perioadă determinată, pentru că este foarte important pentru noi să cunoaștem oamenii cu care colaborăm. – OK, dar, totuși, cum a dat concurs doamna Jahn, unde s-a afișat anunțul pentru acest concurs? Pentru că, dacă pe site-ul universității nu s-a afișat, iar stațiunea didactică nu are site propriu, anunțul concursului afișându-se doar la avizierul stațiunii didactice, cu 15 zile înainte de data concursului, întrebarea mea este: cineva care vrea să se angajeze la stațiunea didactică trebuie să se prezinte în fiecare zi acolo, la avizier, ca să vadă dacă este afișat anunțul vreunui concurs? – Ceea ce ți-am spus eu este că stațiunea didactică este o structură suport a universității și toți cei care intră în stațiunea didactică – cu excepția directorului și a altor colegi -, cum a venit colega aceasta și alți colegi, pentru a nu face greșeli cu oamenii respectivi, pentru a-i vedea dacă sunt potriviți pentru zona aceea unde sunt angajați, ei vin pe perioadă determinată, cu contract pe perioadă determinată. – OK, dar nu mi-ați răspuns la întrebare, așa că o repet: cineva care vrea să facă parte din personalul stațiunii didactice cum poate afla despre concurs, venind în fiecare zi la stațiune ca să se uite la avizier? – Este simplu, noi afișăm posturile la stațiune… de exemplu, eu am aici, chiar în spate, pe birou, trei CV-uri pentru trei persoane care vin din altă parte și care ar dori să se angajeze. Deci e simplu… – Păi nu e simplu deloc, publicitatea concursului presupune afișarea pe un site, nu presupune că fiecare instituție publică afișează doar la avizier un concurs sau altul. – Această structură suport a universității se întreține din veniturile pe care le produce această stațiune, nu sunt bani care sunt veniți de la minister cum vin la universitate. Această stațiune didactică se autogestionează și funcționează ca o structură suport a universității, lasă acestor universități această libertate, pe perioadă determinată, pe anumite chestiuni clare, să poată să ia un student care este zilier, o persoană care vine șase luni pe un proiect, o persoană care vine un an de zile, deci se dă această posibilitate să facem acest lucru. Pentru că este vorba de bugetul stațiunii didactice, este vorba de veniturile proprii ale acestei stațiuni didactice, care nu are personalitate juridică, dar are CUI separat și este plătitoare de TVA (n.r. – nici o legătură cu întrebarea referitoare la publicitatea concursului). – Domnule rector, încă o dată: o persoană obișnuită, care vrea să afle dacă există sau nu există un post vacant la stațiunea didactică, nu poate să afle decât dacă ar veni în fiecare zi la stațiunea didactică, nu? – E greșit. – OK, e greșit, dacă așa spuneți dumneavoastră (…) Revenind la angajarea doamnei Jahn, despre care dumneavoastră mi-ați spus că este pe perioadă determinată… – Da, este pe perioadă determinată, exact asta îți spuneam, așa apare la ITM, așa apare în contractul dumneaei, așa apare peste tot. – Bun, deci doamna Jahn este angajată pe perioadă determinată, dar cu concurs… – Da. – OK, de ce nu apare acel concurs pe site-ul universității? – Pentru că nu se încadrează, din punct de vedere legislativ, în acele obligații de a apărea pe site-ul universității. Da, el apare la avizier, apare în structura aprobată a stațiunii didactice, ca și alte posturi, de altfel”.

“O parte integrantă” nu poate face angajări

Acesta a fost ultimul dialog purtat cu domnul Cosmin Popescu, acum este rândul concluziilor.

Unu. Angajatorul Cătălinei Jahn nu este Stațiunea Didactică Timișoara și-atât, ci este Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara / Stațiunea Didactică Timișoara. Așa cum ne informa și rectorul Cosmin Popescu, stațiunea nu are personalitate juridică, iar asta înseamnă că nu poate face angajări. Legea 53/2003 – Codul muncii statuează astfel la articolul 14: “(1) În sensul prezentului cod, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă. (2) Persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalității juridice”.

De altfel, inclusiv pe pagina de Facebook a stațiunii scrie negru pe alb că “S.D.T. este parte integrantă a Universității de Științele Vieții <Regele Mihai I> din Timișoara”, iar o “parte integrantă” nu poate face angajări.

Doi. Așa cum am precizat mai sus, afirmația repetată a rectorului Cosmin Popescu, cum că doamna Jahn a fost angajată doar pe perioadă determinată la Stațiunea Didactică, este contrazisă de realitate. Cătălina Jahn a fost angajată pe perioadă nedeterminată, la 2 aprilie 2024, de către Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” – Stațiunea Didactică Timișoara.

Legea este clară: concursurile se anunță pe site

Trei. Publicitatea unui concurs de ocupare a unui post vacant într-o instituție publică nu este la latitudinea conducerii acesteia, ci este reglementată de HG 1.336 din 28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Astfel, în cazul ipotetic în care concursul la care ar fi participat doamna Jahn ar fi avut loc, anunțarea lui era obligatoriu să fie publicată atât pe site-ul universității, cât și pe portalul posturi.gov.ro.

Redăm în continuare alineatele din articolul 18 al HG 1.336/2022 care stabilesc aceste aspecte (sublinierile ne aparțin): (1) Autoritatea sau instituția publică organizatoare are obligația să publice anunțul privind concursul, cu cel puțin 15 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru prima probă a concursului pentru ocuparea unui post vacant, respectiv cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru prima probă a concursului pentru ocuparea unui post temporar vacant, la sediul acesteia și pe pagina proprie de internet, la secțiunea special creată în acest scop, după caz (…) (4) Anunțul prevăzut la alin. (2) se transmite spre publicare către portalul posturi.gov.ro, prin intermediul adresei de e-mail: [email protected], cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1) (…) (6) Nerespectarea prevederilor cu privire la publicitatea concursului constituie motiv de anulare a concursului pentru ocuparea unui post vacant sau pentru ocuparea unui post temporar vacant”.

 Cum stau lucrurile în restul țării?

Patru. Pentru că rectorul Cosmin Popescu a amintit, de câteva ori, în dialogurile cu noi, despre celelalte universități de agronomie din țară, care au și ele stațiuni didactice, cu exact același stil de lucru în ceea ce privește concursurile de angajare, am verificat informațiile. Așa cum ne așteptam, regulamentele/procedurile, respectiv anunțurile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante de personal auxiliar/nedidactic în cadrul stațiunilor didactice ale celorlalte universități sunt publicate pe site-urile acestora. Orice alte comentarii sunt inutile.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

12 thoughts on “Prima femeie din istoria piețelor Timișoarei și-a găsit un nou loc călduț pe ușa din dos

  1. Fac ce fac si isi angajeaza „specialistii”…vai si amar de ei…in posturi caldute…mda…USR …altfel de pulitica…bravo Renastarea,pe ei si ticalosiile lor !

  2. De câte ori citesc articolele despre corupția administrației publice din Timișoara mă întorc în timp, la vremea copilăriei când vizionam serialul Caracatița. Din păcate pentru noi, comisarul Catani avea mai puține cazuri decât autorul acestor minunate articole. Imaginația și ingeniozitatea infractorilor români este remarcabilă și indiscutabil demascarea lor pare mai dificilă pentru novici dar nu pentru cei cu un gram de creier. Sa le dea Domnul minte și procurorilor noștri ! Felicitări autorului acestor articole. Al nostru Catani!

    1. E buna comparatia cu „Caracatita”!

      Iar investigatia jurnalistica imi aminteste de romanele politiste ale Rodicai Ojog-Brasoveanu, atat ca asta nu-i fictiune, deci… super tare, mai tare decat Maiorul Cristescu + Locotenentul Dobrescu + Minerva Tudoran luati la un loc! Plus ca Ciprian Brindescu „rezoneaza” si cu Cristescu si cu Dobrescu😂😂😂 Dar daca altii / altele 😉 au o feblete pentru Corrado Cattani… pot fi de acord si cu asta!

      Intr-adevar merita Felicitari si Multumiri pentru astfel de articole!!!

      Cat despre caracatita din universitatile din Timisoara… niste unii si-au luat universitati pe persoana fizica. Si sa ne mai miram de pozitia pe care se claseaza in diverse top-uri cu universitati… pentru ca:

      #🤪

  3. Felicitări d-le Brindescu pt ceea ce scrieți de fiecare data! Din parcurgerea articolului remarc ca dl rector Cosmin Popescu se învârte în jurul cozii cu explicații care n-au raționament! Un om pus într-un post vremelnic! Și câti ca el! Adevărată caracatița. Revoltător!

  4. Publicand ancheta aceasta s-a rezolvat situatia doamnei ? Sigur nu !,, Cainii latra , ursul trece” vorba proverbului .

  5. Oare nu ar fi normal ca la nivelul DNA sa existe un birou care sa preia cazurile semnalate de presa si de cetateni si sa le rezolve sau sa le trimita catre institutii abililitate sa rezolve asemenea cazuri? Daca exista deja un asemenea birou, el ar trebui sa devina functional.
    Faptul ca problemele semnalate nu sunt ulterior abordate de organe care ar putea lua masuri efective este un semnal catre cei care comit aceste acte ca pot continua fara sa li se intample nimic. Si asta si fac – continua, pentru ca nu li se intampla nimic ce sa ii doara.

  6. Este autonomie universitatea pe bani publici. Așa este in democrație bine zis ‘câinii latră ursul trece’. Ce DNA aici e că în junglă. Tăiem salariile, IT, introducem taxe sa hrănim democrația. Până și dreptul la vot este confiscat de CCR. Democrație! La UVT este la fel! Cum altfel sa te placa tinerele angajate la FEEA.

  7. Exista o lege care bineinteles nu se respecta, orice post disponibil la privat sau la stat trebuie anuntat la ajofm

  8. tipic USR… si orice alt partid romanesc, de altfel… o sleahta de nehaliti incompetenti pe posturi caldute… Fritzi a cucecrit tineretu prin carisma, si i-a convins ca el nu face „de astea”… le face la patrat alaturi de clica lui

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *