Prima baie de mulțime a Papei Leon în papamobil. Ceremonia de inaugurare a pontificatului său

Prima baie de mulțime a Papei Leon în papamobil. Ceremonia de inaugurare a pontificatului său

Papa Leon al XIV-lea a făcut duminică prima baie de mulțime în papamobil. A fost întâmpinat cu entuziasm de mulțimea adunată în Piața San Pietro pentru ceremonia de inaugurare a pontificatului său.

Noul Suveran Pontif a traversat întreaga piață într-un Mercedes alb decapotabil, cu stema papală pe laterale și scări roșii, același model de vehicul folosit anterior de predecesorul său, Papa Francisc.

Mașina se remarcă prin designul deschis, fără acoperiș, și scaunele din piele albă.

În timpul parcursului, Papa Leon s-a oprit de două ori pentru a binecuvânta câțiva nou-născuți, stând în picioare în mașina descoperită și salutând credincioșii adunați.

Mulțimea l-a ovaționat pe primul papă american din istorie, care a continuat traseul pe Via della Conciliazione, printre miile de oameni care se înghesuiau în zona din jurul Vaticanului.

După ce a ajuns la capătul străzii, papamobilul s-a întors și s-a îndreptat spre Bazilica Sfântul Petru, unde urmează să fie oficiată Liturghia de inaugurare a noului pontificat.

CITEȘTE ȘI: Grădinărit, apicultură şi gastronomie, la Timișoara

(sursa: Mediafax)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *