Datele sumbre privind infracționalitatea juvenilă indică o mare carență în consilierea psihologică pentru tinerii din România. În ultimii cinci ani, au fost trimişi în judecată peste 20.000 de minori, dintre care aproape 15.000 au fost condamnați pentru diferite infracțiuni, cele mai multe de furt și tâlhărie. Preîntâmpinarea unor astfel de fapte pornește în primul rând de la prevenție, or, cel puțin în zona de vest a țării, aceasta este extrem de deficitară.
În Centrul Educativ de la Buziaș, instituție destinată minorilor condamnați penal, se află, în momentul de față, peste 180 de copii. Aceștia au parte de o consiliere adecvată în vederea eficientizării reintegrării după ispășirea pedepsei, însă, pentru a nu recidiva, tinerii au nevoie ca această instruire să fie continuată și afară, dar acest lucru nu se întâmplă.
În județul Timiș, nu există nici un centru de dezvoltare personală adresat cu precădere tinerilor, iar cei – foarte puțini, de altfel – care își doresc să fie consiliați trebuie să apeleze la portofelul părinților. Cei mai mulți dintre tinerii instituționalizați în centre de reeducare provin însă din familii cu venituri mici.
În școlile din Timișoara există psihologi, plătiți de stat, dar sunt depășiți de numărul mare al solicitărilor venite din partea elevilor, media fiind de un singur specialist la o sută de copii.
Nici în instanță lucrurile nu stau mai bine. Condamnarea penală a unui tânăr nu este un lucru facil, având în vedere impactul pe care o pedeapsă o are asupra viitorului acestuia și, implicit, a societății din care face parte.
Nu întotdeauna însă judecătorii iau în considerare efectuarea unei anchete sociale, cu participarea obligatorie a unui psiholog, ce ar putea să releveze aspecte esențiale din trecutul tânărului, care l-au determinat să săvârșească fapta penală și care să fie luate în considerare în stabilirea pedepsei potrivite.
