Premieră la Universitatea de Vest

UVT inițiază o nouă sesiune de pregătire a elevilor pentru Bacalaureat

Universitatea de Vest din Timișoara, aflată printre cele mai prestigioase, motivate și dinamice instituții de profil din România, aniversează 75 de ani de existență.

CITEȘTE ȘI: Scandal în Educaţie. Părinţii reacţionează după ce Ecaterina Andronescu schimbă organizarea admiterii în liceu

UVT anunță o nouă premieră absolută, în tradiția orașului nostru, care a înregistrat de-a lungul timpului multe premiere naționale și internaționale.

Este vorba, de această dată, despre găzduirea, vineri și sâmbătă, a unui format special al reuniunilor internaționale pe tematică educațională, într-o dublă sesiune China – Europa Centrală și de Est.

CITEȘTE ȘI: Românul care a premeditat crima perfectă

Evenimentul vine să confirme faptul că, într-o lume din ce în ce mai globalizată, cooperarea între universităţi, state şi regiuni, în domeniile educaţiei şi cercetării, sunt esenţiale pentru o dezvoltare durabilă şi sustenabilă.

CITEȘTE ȘI: Şoferii care deţin un permis auto categoria B vor putea conduce o nouă categorie de vehicule

Ȋn acest context, aniversarea a 75 de ani de existenţă a UVT va fi marcată împreună cu parteneri naţionali şi internaţionali şi prin două evenimente pe care le va găzdui, demonstrând astfel deschiderea şi eforturile susţinute pentru un învăţământ superior globalizat, conectat, colaborativ şi internaţional, dedicat construirii unei societăţi globale: a șaptea reuniune a Dialogului privind Politicile Educaționale în format China – Europa Centrală și de Est (7th China – CEEC Education Policy Dialogue) și a șasea reuniune a Consorțiului instituțiilor de învățământ superior din China – Europa Centrală și de Est (6th China – CEEC Higher Education Institutions Consortium meeting). Ambele evenimente sunt găzduite pentru prima oară de România şi, în acest context, de Universitatea de Vest din Timişoara.

Pe scurt, ele sunt dedicate adâncirii coperării între zona Europei Centrale şi de Est şi Republica Populară Chineză (17+1), prin educaţie şi cercetare.

Printre personalitățile care au confirmat prezența la eveniment se numără ambasadorul extraordinar și plenipotențial al Republicii Populare Chineze în România, ES Jiang Yu, ministrul Educației din Muntenegru, Damir Sehovici, ministrul Educației din Serbia, Mladen Sarcevici, ministrul adjunct al Educației din Bulgaria, Petar Nikolov, ministrul adjunct al Educației din Cehia, Dana Prudikova, ministrul de stat pentru Educație din Ungaria, Jozsef Bodis, ministrul adjunct al Educației din Macedonia de Nord, Petar Atanasov, şi ministrul roman al Educației, Ecaterina Andronescu.

Formatul 17+1 reprezintă o iniţiativă a Republicii Populare Chineze, având ca obiective intensificarea şi extinderea cooperării acesteia cu 12 state din Uniunea Europeană şi cinci țări din zona Balcanilor în domeniile: investiţiilor, transportului, finanţelor, ştiinţei, educaţiei şi culturii, explică oficialii UVT.

Statele din zona europeană reprezentate la evenimente sunt: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia.

Cele două evenimente, găzduite în acest an de către România, prin Universitatea de Vest din Timişoara, sunt organizate în tandem, anual, prin rotaţie, fie în China, fie în una dintre ţările de pe continentul european


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *