Premieră de Black Friday la eMAG: S-a vândut o casă cu etaj cu o reducere de 56.000 de euro

Încasările de Black Friday vor depăşi 400 de milioane de euro anul acesta, estimează analiștii

În premieră de Black Friday, a fost vândută online prima casă din România – o casă P+1 de 81,5 de metri pătrați utili cu trei camere decomandate, scrie Ziarul Financiar.

Valoarea comenzilor plasate în primele 3 ore de la startul Black Friday depăşeşte 340 milioane de lei. În medie, fiecare client comandă de 1.200 de lei la eMAG şi pune în coş 3,7 produse, un număr aproape dublu comparativ cu anul trecut. Clienţii Genius au avut, în medie, 9 produse pe comandă şi beneficiază de transport gratuit la easybox şi prin curierat. Ei au economisit până acum 2,7 milioane de lei din costul de livrare. Printre cele mai populare categorii sunt produsele pentru casă şi îngrijirea casei, electronicele şi produsele pentru îngrijire personală.

„Spre deosebire de anul trecut, acum clienţii comandă din toate categoriile, foarte multe produse pentru casă, televizoare, maşini de spălat şi frigidere, dar şi haine şi cadouri pentru sărbătorile de iarnă. În primele trei ore, clienţii au adăugat în coş peste 1 milion de produse din toate categoriile de produse, iar interesul continuă să rămână ridicat. Clienţii Genius au pus în coş, în medie, 9 produse din categorii diferite şi vor beneficia de transport gratuit”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Anul acesta clienţii au optat preponderent pentru livrarea la easybox şi peste 60% dintre cei care au opţiunea disponibilă au ales această modalitate de a primi cumpărăturile. Aproape 60% dintre comenzi au fost plătite cu cardul şi peste 80% din vizite au fost realizate de pe dispozitive mobile.

Recorduri la start de Black Friday la eMAG:

Secunda de aur 09:30:26 – 454 de produse vândute pe secundă
Minutul de aur 7:29 – 13.556 de produse comandate în valoare de 6,2 milioane lei
11.027 de produse în valoare de 8,15 milioane lei au fost comandate în primul minut de la start

Produse speciale vândute:

Prima casă vândută online, de Black Friday, imediat după start
45.600 litri de carburant
615 nopţi cazare
458 servicii medicale

Topul localităţilor din care românii au comandat cel mai mult: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov, Slatina,Constanţa, Zalău, Alba Iulia, Timişoara.

(sursa: Mediafax)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *