Elevii vor fi testați pentru COVID în școli, în zilele de luni şi joi. Ce se întâmplă atunci când un copil este depistat pozitiv

Elevii vor fi testați pentru COVID în școli, în zilele de luni şi joi. Ce se întâmplă atunci când un copil este depistat pozitiv

Ministerul Sănătăţii a anunțat, vineri, că a finalizat procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ. Testele vor fi făcute, în fiecare luni şi joi, de către personal medical sau de cadrele didactice, special desemnate de unitate.

”Ministerul Sănătăţii a finalizat instrucţiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile de învăţământ. Instrucţiunea are ca scop asigurarea unui cadru unitar de realizare a activităţii de testare a elevilor prin teste rapide antigen, din salivă, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima şi în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, respectiv luni şi joi.

La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ se va organiza procesul de testare.

”Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unităţii de învăţământ, la începutul orelor de program. Testarea propriu-zisă este simplă şi uşor de executat, fără a necesita cunoştinţe medicale de specialitate”, precizează Ministerul Sănătăţii.

Personalul unităţilor învăţământ va fi instruit privind colectarea testelor utilizate, acestea fiind considerate deşeuri medicale cu potenţial infecţios.

Ministerul menționează că în cazul  elevilor cu test antigenic rapid din salivă pozitiv cadrul medical/persoanele responsabile desemnate vor anunţa imediat părinţii/reprezentantul legal al elevului. De asemenea, elevul va fi izolat în cabinetul medical sau în spaţiul special desemnat şi organizat, unde va fi monitorizat. Ulterior, se va apela la direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru efectuarea testării prin metoda RT-PCR a elevului.

Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor coordona din punct de vedere metodologic, în colaborare cu inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, testarea pentru diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2 a elevilor în unităţile  de învăţământ.

De asemenea, vor asigura instruirea cadrelor medicale şi a persoanelor desemnate din unităţile de învăţământ privind modalitatea de utilizare a testelor antigen de salivă.

sursazilei     


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *