Premieră în campania electorală! Candidatul PMP, Marius Dugulescu prezintă programul de administrare al Timişoarei

dugulescu

Pe o scenă electorală dominată de vorbe fără conţinut şi promisiuni deşarte, iată că a apărut, în sfârşit, primul program concret de administrare al Timişoarei.

El îi aparţine candidatului PMP Marius Dugulescu şi reflectă viziunea unei primării transparente, în dialog permanent cu cetăţenii, cu societatea civilă şi cu celelalte instituţii ale administraţiei publice locale.

Programul este structurat pe perioada 2016-2020 şi are la bază cele cinci drepturi garantate de Constituţia României şi aflate în gestiunea administraţiei publice locale: dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură, accesul la cultură, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la un mediu sănătos, precum şi protecţia persoanelor cu handicap. Noua viziune nu se limitează la expunerea unor obiective prioritare, ci identifică şi soluţii pentru susţinerea financiară a acestora, conturând astfel un program realist şi responsabil.

„Acest program a fost conceput ca un îndemn la implicare activă a tuturor reprezentanţilor sectorului public, ai celui privat, ai asociaţiilor profesionale, unităţilor de învăţământ şi ai reprezentanţilor societăţii civile. Administraţia locală nu se poate limita la asfaltări de străzi, montat stâlpi de iluminat şi plantat de pomi ornamentali.

Sunt lucruri care fac parte din fişa postului, iar primarul trebuie să transceadă acestor aspecte strict administrative.

Avem nevoie de respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţeanului pentru a putea vorbi de creşterea calităţii vieţii timişorenilor. Prin acest program, îmi iau angajamentul faţă de cetăţeni pentru buna administrare a Timişoarei, un oraş cu însemnătate la nivel regional, naţional şi internaţional”, a declarat Marius Dugulescu. (P)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Premieră în campania electorală! Candidatul PMP, Marius Dugulescu prezintă programul de administrare al Timişoarei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *