Prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen depăşeşte 30 de milioane de euro

noxe Volkswagen

Prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen pentru cele 105.303 mașini inventariate ca fiind cu probleme se ridică la peste 30 de milioane de euro (123.616.827 lei), au declarat, joi, pentru Agerpres, surse ministeriale.

Potrivit acestora, calculul a luat în considerare faptul că taxa auto a fost plătită de cumpărători pentru motorizare Euro 5, iar mașina, în realitate, avea motorizare Euro 4.

Pe de altă parte, defalcat, datele estimate de Grupul mixt de lucru înființat, recent, de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Transporturilor arată că au fost afectate: 1.944 de unități VW cu motorizare de 1,2 litri (prejudiciu estimat de 588.626 lei), 38.719 unități VW de 1,6 litri (pagubă de 24.487.635 lei) și 64.640 unități VW de 2,0 litri (prejudiciu de 98.540.565 lei).

Aceleași surse ministeriale au precizat că statul român se va îndrepta împotriva constructorului auto pentru recuperarea pagubei, însă instrumentarea efectivă a cazului va începe numai după ce autoritățile germane vor transmite informațiile oficiale, în perioada următoare.

„În cursul săptămânii trecute, Grupul mixt de lucru a stabilit faptul că statul se va îndrepta către constructorul auto german pentru recuperarea prejudiciului. De asemenea, Grupul de lucru a hotărât că va începe instrumentarea efectivă a cazului numai după ce autoritățile germane vor transmite tuturor statelor informațiile oficiale, în perioada următoare’, au subliniat sursele.

La începutul acestei luni, ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a anunțat că autoritățile din România au eliberat cărți de identitate pentru 105.000 autovehicule ale grupului Volkswagen, din care 56.000 noi la data înmatriculării și 49.000 second-hand, iar pe stoc, la dealerii grupului se află circa 300 de autovehicule ce nu vor mai putea fi vândute până la rezolvarea problemelor.

Potrivit acestuia, cele 105.000 de mașini sunt autovehicule din Grupul Wolkswagen, respectiv Seat, Skoda, Audi și Wolkswagen, dotate cu motoare 1.6, 1.2 și 2.0 cu norma de poluare EURO 5 Diesel.

În plan extern, Volkswagen a anunțat că va începe, în luna ianuarie, rechemarea la service a vehiculelor echipate cu softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, operațiunea urmând să fie finalizată până la sfârșitul lui 2016.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Grupul auto german a recunoscut, recent, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen depăşeşte 30 de milioane de euro

  1. .
    Nu există nici un prejudiciu. Așa zisa taxă auto este defapt o taxă pe ”prostie”. Un pretext ca statul să încaseze niște bani pe care nu îi merită. Așa zisul prejudiciu să fie plătit de incompetenții de la RAR care nu au fost în stare să măsoare fumul emis de mașini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *