Prefectura Timiș, solicitată să colaboreze cu DNA. S-au cerut date referitoare la un transfer de teren

prefectura timis

Un caz mai vechi, aflat în atenția oamenilor legii din 2015, în legătură cu un transfer de terenuri din zona de vest a țării a fost readus din nou ”la viață”.

Procurorii DNA – structura centrală au solicitat prefecturii timișene să le trimită documentele în baza cărora, în anul 2012, a fost realizat transferul unei suprafețe de 999,90 de hectare de pe raza comunei Giera în proprietatea comunei arădene Felnac.

Neputând onora solicitările tuturor locuitorilor care au cerut atribuirea unor suprafețe de pământ, conform dreptului lor de proprietate, primăria din Felnac a obținut acordul Administrației Domeniului Statului pentru atribuirea unei suprafețe din județul Timiș.

”Transferul nu s-a realizat în timpul mandatului meu, dar, din câte știu, a fost legal. Suprafața respectivă se lucrează de cei cărora le-a fost împărțită”, a declarat, pentru ”Renașterea bănățeană”, primarul comunei Giera, Radu Vicol.

La Primăria Felnac nu a fost nimeni dispus să vorbească, ieri, despre acest subiect.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *