Prefectura Timiș încearcă să aducă la zi activitatea din comisiile de fond funciar

Prefectura Timiș încearcă să aducă la zi activitatea din comisiile de fond funciar

Prefectura Timiș încearcă să aducă la zi activitatea din comisiile de fond funciar.

Cererile pentru terenurile aferente caselor de locuit, depuse în anul 2021 pe Legea Fondului Funciar, vor fi soluționate, în Timiș, până la sfârșitul anului.
Asigurarea vine din partea prefectului de Timiș, Mihai Ritivoiu, care a adăugat că la inceputul anului viitor soluţionările vor ajunge la zi.

CITEȘTE ȘI: „Un județ de 10”. Elevi din Moșnița, Giroc, Timișoara și Peciu Nou plantează zeci de copaci în curțile școlilor

“Asigur o frecvență de până la două ședințe de comisii județene de fond funciar pe lună pentru terenurile aferente caselor de locuit, mai puțin cele cumpărate pe Legea 112. Dacă în luna ianuarie când am ajuns la Prefectură, serviciul de fond funciar prelucra documentații depuse anul 2018, deci de patru ani de zile, în acest moment am ajuns la luna iulie 2021 și până la finalul anului avem obiectivul ca să ajungem în anul 2022 urmând ca la începutul anului viitor să fim la zi cu ele”, spune Mihai Ritivoiu.

Media anuală a cererilor soluţionate a fost de maximum 250, anunţa prefectul Mihai Ritivoiu la preluarea mandatului.

radiotimisoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Prefectura Timiș încearcă să aducă la zi activitatea din comisiile de fond funciar

  1. Oare de ce se lucreaza mai putin la dosarele cu terenurile la legea 112 , pentru ca legea 87/2020 spune raspicat caci terenurile aferente locuintelor la legea 112 se atribuie gratuit propietarilor sau mostenitorilor acestora , in suprafata integrala , cum s – a luat de la vechii propietari ,, dar in localitatea Sandra nu se va putea aplica legea 87/2020 deoarece primaria din loc. sus mentionata au departajat anumite suprafete care le- a convenit lor si le a vandut. Oare actualii propietari ai locuintelor de ce sa nu so bucure de avantajele legii 87/2020 pentru ca este dreptul lor , doar pentru ca sus pusii din primaria sandra au fost interesati personal de aceste suprafete . Ir dosarele intocmite de oameni , care au costat ceva banuti , zac in sertarul secretarei din cadrul primariei sandra , iar oamenii asteapta la infinit sa li – i se dea terenurile , dar li-i se incaseaza chirie , chirie care nu isi are rostul incat conformlegii trebuia atribuit gratuit , ar trebuidl Prefect sa ceara socoteala secretarei , de la primaria Sandra .

  2. Acolo unde au fost emise titluri de proprietate anulați cărțile funciare vechi, care au numere topografice, pt ca punerea în posesie când a fost aplicata legea fondului funciar a fost făcută pe numere cadastrale noi nu numere topografice vechi,sunt situații în partea de nord a orașului unde băieți deștepți cu nume sonore și cunoștințe cu influenta în justiție emit pretenții fără nici o baza legala inafara de tupeu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *