Prăpăd în service-urile din țară: Peste 123 de amenzi la mecanicii care păcăleau șoferii. Nereguli au fost găsite și în Timiș

service auto 2

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, miercuri seară, că a făcut verificări la 386 de service-uri auto, descoperind nereguli la mai mult de o treime dintre ele. S-au dat 123 de amenzi, în valoare de aproape 500.000 de lei.

”În perioada 15-19.06.2020, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat ample acţiuni de control, la nivelul întregii ţări, referitoare la respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la service-urile auto şi la comercializarea/promovarea autoturismelor şi pieselor auto în cadrul spaţiilor aferente showroom-urilor. Astfel, din rezultatele centralizate până în acest moment, au fost controlaţi 386 operatori economici, constatându-se abateri la mai mult de o treime dintre aceştia”, a anunţat, miercuri seară, ANPC, printr-un comunicat de presă.

Comisarii ANPC au dispus aplicarea a 134 avertismente şi 123 amenzi contravenţionale în valoare de 496.500 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 lei.

Comisarii au constatat practici incorecte – constrângea consumatorilor să accepte condiţiile contractuale, respectiv a renunţării la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi anume, a nu putea ridica autovehiculul reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparaţie aferente acestuia, indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparaţie. Acest tip de neregulă s-a constatat în judeţele Caraş Severin şi Timiş. O altă neregulă identificată a fost ”prestarea serviciilor de reparaţii auto fără prezentarea informaţiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate”, în judeţele: Mehedinţi, Arad, Caraş Severin, Bihor, Sălaj, Giurgiu, Covasna, Sibiu, Tulcea şi Harghita.

Lipsa totală sau parţială a precizărilor cu privire la garanţia pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate, în judeţele: Galaţi, Cluj, Gorj, Olt, Alba, Harghita, Sibiu, Mureş, Covasna, Caraş Severin, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Satu Mare şi Municipiul Bucureşti.

De asemenea, s-a constatat nerespectarea timpului de remediere al defecţiunilor acoperite de garanţie, în judeţele Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj şi Bihor, dar şi lipsa totală sau parţială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb, în judeţele: Hunedoara, Argeş, Teleorman, Cluj, Bihor, Bistriţa Năsăud, Harghita, Arad, Sibiu, Braşov, Mehedinţi.

Altă neregulă a fost afişarea tarifelor fără să conţină TVA conform legii, în judeţele: Neamţ, Iaşi, Mureş, Covasna, Sibiu, Satu Mare şi Sălaj.

De asemenea, s-au găsit condiţii insalubre de lucru şi depozitare, în judeţul Sălaj.

”ANPC continuă analiza şi centralizarea rezultatelor seriei de verificări în domeniul service-urilor şi dealer-ilor auto, la nivel national, şi îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piaţa pentru a verifica modul în care operatorii economici le respectă drepturile, în timpul actului comercial”, a transmis ANPC.

 

stiripesurse


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Prăpăd în service-urile din țară: Peste 123 de amenzi la mecanicii care păcăleau șoferii. Nereguli au fost găsite și în Timiș

  1. Daca erau 123000 poate mai era ceva dar 123 de amenzi intr un domeniu asa de vast unde consumatorul este mai mult decit vulnerabil este ridicol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *