”Niciodată să nu uiți trecutul pentru a putea trece prin prezent”, este sfatul pe care Maria Sanfescu, alias Mara Meg(d)eleanu – după pronunția în grai bănățean -, cea mai celebră curteancă după cum spun consătenii săi, îl transmite timișenilor. Femeia de 77 de ani a realizat din propria gospodărie un muzeu ale cărui exponate sunt obiectele de care ea și înaintașii săi s-au folosit pentru a-și duce traiul zilnic. Cânepa ocupă un loc important, pentru că viața Marei Megeleanu a fost cusută cu fir din această plantă textilă…
La război… înainte!
La singurul război de țesut funcțional din comuna Curtea lucrează Mara Megeleanu. Zeci de șterguri de cânepă, așa cum erau prosoapele de altădată, ies lunar din mâinile ei.
PERCHEZIŢII în Timiș și Alba la o grupare care fura tractoare de mari dimensiuni din străinătate
”M-am născut în poale și legată la cap. Mama m-a învățat totul de la sămânța de cânepă, la cămașa pe care i-o voi face soțului. Mi-a spus că așa voi avea succes și a avut dreptate. Am fost căsătorită de trei ori. Prima dată când am țesut eram în clasele primare și aveam nevoie de un scăunel pentru că nu ajungeam la tălpici. Făceam plocaduri, adică pături, din cânepă urzită, pentru cai. Erau trei războaie într-o încăpere la care lucram cu mama și sora mea. Acum mai sunt doar două”, spune Mara Megeleanu.
Fuioare în pod și câteva semințe pentru gândacii de Colorado
Fuioare în pod și câteva semințe pentru gândacii de Colorado”Când s-a spart Colectivul am luat un deț de cânepă din holdă. Atunci eram mai în putere și am cultivat multă cânepă și mai am fuioare în pod. Eu am cules-o, am uscat-o și am pus-o la murat timp de o săptămână în râul Bega, iar apoi am spălat-o, uscat-o și melițat-o. Parcă mă văd cum muiam motchile în pârlăul din fag scobit în care am pus var și făină de porumb ca să le albesc, iar deasupra presăram cenușă. Le spălam cu maiul la Bega. Și acum spăl cu maiul așa cum am învățat de mică… Puneam semințe de cânepă și prin grădină ca să nu vină gândacii de Colorado la cartofi. Mai mult, cânepa îngroașă pământul și nu se face buruiană. Acum nu mai ai voie să semeni”, regretă curteanca pentru care succesul a atârnat de un fir de cânepă.
Trei căsnicii
Mara a avut trei căsnicii, iar sfatul mamei sale cu privire la îndemânarea de care trebuie să dea dovadă până la realizarea unei cămăși de cânepă pentru alesul inimii sale i-a fost de folos. ”Toți m-au iubit. Prima dată m-am căsătorit la 15 ani și șase luni. După jumătate de an de la nuntă, soțul a plecat în armată pentru trei ani, însă ne-am revăzut după doi. Atunci când a venit în permisie era gelos și am divorțat. M-a regratat. A și plecat din sat că n-a putut să mă vadă cu altul. Eu m-am recăsătorit repede cu un fost coleg din clasele primare pe care îl îndrăgeam, dar cu care nu m-aș fi putut căsători din prima pentru că băieții nu se însurau la 15 ani. Și cel de-al doilea soț a plecat în armată după cinci luni de la nuntă. A urmat al doilea divorț și, în drum spre casă, de la gara din Margina, l-am întâlnit pe cel care avea să îmi fie al treilea soț. M-a dus acasă pe bicicletă și am rămas împreună. Oamenii din sat ziceau de mine că am picat ca pisica din prun. Aveam 21 de ani…”, își amintește Mara Megeleanu, rămasă văduvă în urmă cu câțiva ani, după jumătate de secol de conviețuire împreună.
Un muzeu pentru suflet
Un muzeu pentru sufletToate obiectele casnice de care ea și soțul său s-au folosit, cele create de mâinile lor și cele primite în dar, sunt încă în uz în gospodăria din Curtea.
”N-am aruncat nimic. Am damigeana cu care soțul meu își ducea apă la câmp… Hârbeicile de lapte de pe vremea când aveam oi… Oalele cu care am dus mâncare când am fost moașă… Străicuța de la pițărăi… Mi-am transformat casa într-un muzeu. Trăiesc așa cum am făcut-o și în tinerețile mele. N-am avut copii, dar eu și Iosu ne-am iubit mult… A murit într-o zi de iulie… Ca să rămână proaspăt, am umplut sicriul cu iederă… Și acum îmi lipsește”, spune femeia.
