Posibil record mondial: temperatura apei în largul Floridei a ajuns la 38 de grade Celsius
Temperatura mării la suprafață a ajuns în largul Floridei la 38 de grade Celsius. Informația a fost transmisă de o baliză și, dacă se va confirma, va consfinți un nou record mondial, informează mediafax.
Înregistrarea a fost făcută în această săptămână de o baliză din Manatee Bay, în Florida Keys. Probele au fost luate de la o adâncime de 1,5 metri, iar balizele din jur au înregistrat cifre similare, potrivit Sky News.
Baliza este deținută și întreținută de Parcul Național Everglades, potrivit site-ului Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice. Instalația va fi verificată de specialiști pentru a se stabili dacă măsurătorile efectuate nu au fost afectate de alți factori.
CITEȘTE ȘI: ”Fiecare cu povestea lui”
Temperatura de peste 38 de grade Celsius ar fi cea mai ridicată înregistrată vreodată. În prezent, se crede că cea mai mare temperatură de la suprafața mării este de 37,6 grade Celsius, aceasta fiind înregistrată în Golful Kuweit.
Foto cu titlu ilustrativ
Sursa foto: smilkoslens.com