Popoviciu și Bitea, favoriții primarilor

alin popoviciu

Alin Popoviciu și Nicolae Bitea sunt liberalii cei mai îndreptățiți să reprezinte partidul în cursa pentru șefia Consiliului Județean Timiș.

Nicolae Bitea
Cel puțin asta este opțiunea primarilor din PNL Timiș, care și-au exprimat opțiunea aseară, într-o ședință tensionată care s-a prelungit până după miezul nopții. Popoviciu a obținut 891 de puncte, iar Bitea a luat 824 de puncte.

Total surprinzător, Marian Vasile, unul dintre marii favoriți (susținut chiar și de primarul Nicolae Robu), s-a clasar de-abia pe locul 11!

O altă dezamăgire a reprezentat-o punctajul extrem de modest al primarului din Dudeștii Noi, Alin Nica (văzut ca o speranță liberală), clasat de-abia pe locul 15! Voturile primarilor reprezintă 20 la sută din punctajul total, însă liderii PNL Timiș au afirmat anterior că opțiunea edililor-șefi trebuie să fie decisivă, întrucât ei sunt cei care vor lucra direct cu șefii de la CJT.

Tot 20 la sută contează și votul din Biroul Permanent Județean al PNL Timiș, unde pe primele trei locuri s-au clasat Mihăiță Bojin, Lucian Blaga și Sorin Supuran. Restul de 60 la sută este dat de evaluarea individuală a fiecărui candidat și de votul celor doi copreședinți, Nicolae Robu și Dan Popa.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Popoviciu și Bitea, favoriții primarilor

  1. Serios? În cazul desemnării candidatului pentru CJT ”…..liderii PNL Timiș au afirmat anterior că opțiunea edililor-șefi trebuie să fie decisivă, întrucât ei sunt cei care vor lucra direct cu șefii de la CJT”? Vorbim despre edilii-șefi din funcții de acum sau de cei ce vor fi în funcții după alegerile local? Sau unii edili-șefi se dau deja câștigători fără să mai țină cont de votul cetățenilor? 🙂

  2. Alin Popoviciu, steaua neagră a PDL-ului

    Secția de agitație și propagandă a PDL condusă de Ada Meseșan și Carol Sebastian, l-a înlocuit de ceva vreme, în emisiunile de wrestling politic, pe activistul Marcel Hoară cu Alin Popoviciu, deputat de Timiș, un personaj mult mai neplăcut decât blondul argat al lui Videanu.

    Acest traseist politic este de dimineață până seara, ba la Antena 3, ba la Realitatea Tv, când în studiourile de la Parlament ale celor două televiziuni, când în studiourile centrale, când în studiourile de la Timișoara, și tot așa. Că lucrurile stau exact așa, ne-o dovedește și un studiu recent ( publicat de jurnalistul Iosif Buble) privind prezența pe micile ecrane a liderilor de opinie ( politicieni, ziariști, analiști) .
    Alin Augustin Florin Popoviciu ( acesta este numele complet al starului pedele-tv) este campionul absolut al aparițiilor tv și în clasamentul general al politicienilor, și în clasamentul pedeliștilor care fac turul televiziunilor, dar și în clasamentul general care cuprinde toate cele trei categorii de lideri de opinie.

    Am înțeles deja că goana disperată după rating obținut facil din scandaluri ca la ușa cortului, i-a determinat pe producătorii tv să facă dintr-un ilustru anonim de partid un star de manele politice. Este însă de neînțeles cum puținele minți lucide din PDL nu observă că Popoviciu irită enorm și într-un final nu produce decât prejudicii și mai mare de imagine unui partid deja prăbușit de propria incopetență și corupție. Acest lătrău cu gura mult prea mare, întrupează tot ce e mai rău și mai hidos în
    clasa politică „reformată” uninominal de Traian Băsescu. Agramat, incult, obraznic, plin de suficiența tipică unui mic parvenit, penibil de lingușitor față de patronii săi politici, astea sunt principalele trăsături ale lui Popoviciu, poreclit de colegii săi din PDL, ” Hârciogul de stepă” . CV-ul său de pe site-ul Camerei Deputaților spune că Hărciogul pedelist este ( țineți-vă bine! ) doctorand în economie la Universitatea de Vest Timișoara! Da, adevărul e că enormitățile și tâmpeniile pe care turuie agramat, îl recomandă pentru a deveni doctor în economie. Summa cum laude, eventual. Iar obrăznicia fără limite, tupeul golănesc de care dovadă Popoviciu în fiecare emisiune și jignirile pe care le adresează tuturor, sunt ” calitățile” potrivite pentru ca deputatul PDL să fie membru al comisiei de politică externă.

    În orice caz, Alin Popoviciu va rămâne în antologia ( neagră) a televiziunii insuportabil manelizate în perioada regimului Băsescu, pentru cea mai cretină replică auzită vreodată. ” Și dacă e citat din Hitler, care-i problema, dacă conține o idee bună? „, asta a spus Popoviciu într-o emisiune electorală de la Antena 3, în decembrie anul trecut, în replică la o remarcă a moderatorului referitoare la faptul că un slogan electoral al lui Traian Băsescu este insipirat din Main Kampf, cartea lui Adolf Hitler.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *