Poliţiştii timişeni îi aduc un omagiu lui Cristian Amariei, colegul lor ucis în misiune acum un an

cristian amariei

Era 2 iunie 2019, ora 13:56, când șeful Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș a fost sunat de un agent din subordine, care i-a comunicat că deține o informație de la o sursă potrivit căreia Lepa Ionel Marcel, dat în urmărire internaţională, se află în localitatea Izvin, fiind observat într-un autoturism cu număr de Vrancea.

Potrivit informaţiilor oficiale furnizate la acea vreme de IGPR, „în acest context, șeful Serviciului Investigații Criminale a dispus constituirea unei echipe pentru verificarea informației, alcătuită din agentul care o primise de la o sursă și un alt agent din cadrul aceluiași serviciu.

De menționat faptul că cei doi agenți erau în timpul liber, iar șeful serviciului nu l-a informat pe inspectorul șef al IPJ Timiș cu privire la acest demers.

Agentul care primise informația de la o sursă s-a deplasat la sediul I.P.J.Timiș, de unde a ridicat pistolul din dotare, marca STECHKIN, calibru 9 mm, având un încărcător cu 20 de cartușe, o pereche de cătușe, copii ale mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, precum și autoturismul de serviciu DACIA DUSTER, fără să se doteze cu vestă antiglonț, deși existau la nivelul compartimentului două articole de acest gen.

Primind aprobarea șefului, agentul a discutat telefonic cu colegul său, l-a preluat pe acesta de pe o stradă din municipiul Timișoara și s-au deplasat împreună în localitatea Izvin, fără ca cel din urmă să se doteze, în prealabil, în mod corespunzător pentru efectuarea misiunii (nu avea asupra lui nici pistol, nici cătușe, nici vestă antiglonț).

La ora 14:10, șeful Serviciului Investigații Criminale a solicitat polițiștilor rutieri și de ordine publică, sprijin în vederea opririi în trafic a autoturismului cu număr de Vrancea, verificarea lui și a ocupanților acestuia.

Solicitarea s-a transmis printr-un mesaj pe grupul de WhatsApp în care sunt 41 de ofițeri cu funcție de conducere de la nivelul inspectoratului.

De asemenea, pe timpul deplasării, polițistul care plecase în misiune fără dotarea corespunzătoare a contactat telefonic un agent din cadrul Poliției Orașului Recaș, care se afla în serviciul de patrulare, împreună cu polițistul Amariei Cristian.

Cu acest prilej, i-a solicitat sprijin pentru depistarea și prinderea urmăritului care se afla pe raza lor de competență.

În jurul orei 14:20, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au ajuns în orașul Recaș.

La ora 14:36, șeful Poliției Orașului Recaș l-a contactat pe șeful Serviciului Investigații Criminale, ocazie cu care l-a informat că autoturismul căutat se află în atenția lor.

În jurul orei 14:50, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, după ce au identificat locul unde se afla bărbatul urmărit, l-au observat pe acesta în curtea unui imobil ce avea porțile de acces auto deschise, lucrând la roata unei mașini.

Ca urmare a acestui fapt, agenții din cadrul Serviciului Investigații Criminale au solicitat sprijin colegilor din cadrul Poliției Orașului Recaș, cu care vorbiseră anterior, ocazie cu care aceștia s-au deplasat la fața locului.

La ora 14:55, agenții de poliție din cadrul Serviciului Investigații Criminale au blocat cu autoturismul de serviciu intrarea în curtea imobilului, surprinzând persoana urmărită în timp ce se deplasa spre mașina la care lucra.

În acest timp, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Recaș au asigurat perimetrul exterior al imobilului, fiecare pe câte o latură stradală a acestuia (casa este fără etaj și are două laturi la stradă: una la drumul național și alta la o stradă din localitate).

După acest moment, unul dintre polițiștii de la Compartimentul Urmăriri din cadrul Serviciului Investigații Criminale a coborât din autoturism, l-a somat Lepa Ionel să se oprească, însă acesta nu s-a supus indicațiilor și s-a refugiat în imobil, blocând ușa, astfel că agenții de poliție nu au reușit să pătrundă în casă.

Ulterior, polițistul de la urmăriri care nu avea pistol asupra sa a rămas în dreptul ușii de acces în imobil, iar colegul său, de la urmăriri, s-a deplasat în fața casei, context în care ambii au auzit mai multe focuri de armă, crezând inițial că polițiștii de la ordine publică (respectiv cei de la Poliția Orașului Recaș) au deschis focul asupra persoanei urmărite.

Imediat, cei doi au ieșit pe poartă, în exteriorul curții imobilului și au constatat că Lepa sărise pe geam, în exteriorul casei, iar Amariei Cristian era căzut, fiind rănit, înspre acesta venind colegul său de la ordine publică.

În acest timp, persoana urmărită a fugit spre o stație de carburant dezafectată.

Având în vedere că Lepa încerca să își asigure scăparea, polițiștii de la urmăriri au pornit după acesta.

Persoana urmărită a fugit înspre stația de carburant unde a executat mai multe focuri de armă către unul dintre polițiștii de la urmăriri, care a răspuns prin folosirea armamentului din dotare.

După schimbul de focuri, Lepa a traversat drumul național și a escaladat un gard de beton aflat în curtea unei societăți comerciale, fiind urmărit în continuare de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale.

În curtea societății comerciale, persoana urmărită s-a blocat între un gard și peretele unei clădiri. În aceste circumstanțe a avut loc un schimb de focuri între polițist și urmărit, soldat cu rănirea lui Lepa Ionel, în zona umărului stâng.

Cu toate acestea, el a reușit să sară gardul de beton în exteriorul societății comerciale, unde se afla un teren viran acoperit cu vegetație, el fiind urmărit, în continuare, de cei doi polițiști.

Lepa a escaladat gardul unei grădini, mai târziu a sărit în curtea unui alt imobil și a executat un foc de armă în direcția unuia dintre polițiștii aflați pe urmele sale.

Când agentul a ajuns la imobilul unde se afla Lepa, l-a observat urcând într-un autoturism de culoare albastră și a început deplasarea cu acesta, încercând să iasă din curte pe poarta imobilului.

Cu această ocazie, polițistul a executat 4 focuri cu pistolul din dotare, după care a rămas fără muniție.

Ca urmare a folosirii armamentului de către agentul de poliție, persoana urmărită a pierdut controlul volanului și a intrat într-un gard de dimensiuni reduse, astfel că nu și-a mai putut continua deplasarea.

Totodată, Lepa a rămas circa 1 minut în autoturism, după care a coborât și a executat un foc de armă în direcția polițistului, care s-a refugiat după ușa de la intrare în imobil.

Ulterior, persoana urmărită a fugit prin grădina imobilului și a sărit gardul spre un teren viran acoperit cu vegetație de aproximativ 1,5 m.

Agentul de poliție a încetat urmărirea deoarece nu mai avea muniție, iar după aproximativ 10 – 15 minute au venit alte forțe în sprijinul său.

În intervalul în care polițistul l-a urmărit pe Lepa Ionel Marcel în curtea imobilelor și în zona grădinilor, colegul său s-a deplasat în urma acestora, la mică distanță.

În context, este important de menționat faptul că, în jurul orelor 15.03, după primul telefon efectuat la 112, dispecerul I.P.J. Timiș a contactat lucrătorii din cadrul Poliției Oraș Recaș. A răspuns colegul lui Amariei Cristian, care i-a confirmat operatorului faptul că acesta este împușcat, solicitând să vină urgent ambulanța și acordând, în acest timp, primul ajutor.

Aproximativ în jurul aceleiași ore, polițistul de la ordine publică l-a apelat pe șeful Poliției Oraș Recaș, căruia i-a relatat succint evenimentul, acesta din urmă ajungând la fața locului în jur de 15.10-15.15.

Imediat după, la aproximativ 15.16, a sosit și primul echipaj de ambulanță, care a început manevrele de resuscitare, timp în care a ajuns cel de al doilea echipaj de ambulanță (ora 15.22).

De asemenea, în jurul orelor 15.25-15.30 s-a prezentat și prima echipă de luptători S.A.S., alarmați de către ofițerul de serviciu al inspectoratului, ca urmare a dispoziției date de inspectorul șef cu privire la mobilizarea întregului efectiv.

În urma misiunii din data de 02.06.2019, efectuată pentru prinderea persoanei urmărite Lepa Ionel Marcel, a rezultat decesul colegului nostru Amariei Cristian din cadrul Poliției Orașului Recaș și rănirea ușoară, prin împușcare în piciorul drept a unuia dintre polițiștii de la urmăriri (este vorba despre cel care avea pistol asupra sa)”.

Comisia care a efectuat verificările a stabilit că „polițistul Cristian Amariei nu avea vestă antiglonț, iar pentru efectuarea misiunii a utilizat un pistol Carpați cal. 7,65 mm, fabricat în anul 1994. De asemenea, colegul său, de la Poliția Orașului Recaș, avea asupra sa un pistol de aceeași marcă. Ambii polițiști aveau câte două încărcătoare a câte 6 cartușe fiecare.”

Ucigaşul poliţistului a fost prins, dar s-a spânzurat în penitenciar…

Ionel Lepa, cel care l-a împuşcat mortal pe Cristian Amariei, a fost prins, în noaptea de 3 spre 4 iunie, la Remetea Mare. Bărbatul a fost luat prins surprindere de oamenii legii care nu au folosit armamentul din dotare pentru capturarea asasinului. Arma cu care a fost ucis poliţistul a fost găsită asupra lui Lepa. El avea la brâu atât pistolul, cât şi o borsetă cu gloanţe.

Lepa a fost arestat, dar câteva zile mai târziu s-a sinucis în Penitenciarul Timişoara, fiind găsit spânzurat…

Interlopul care a ucis un polițist în Timiș avea un trecut extrem de violent, care include condamnări de peste 16 ani de închisoare pentru numeroase infracțiuni, precum tâlhărie, furt calificat, dar chiar și pentru conducere fără permis sau conducere a unei mașini neînmatriculate. El este însă și protagonistul unei evadări din închisoare. Ionel Marcel Lepa a fost prins abia după mai bine de un an de polițiști.

Asasinul polițistului Cristian Amariei are un cazier plin de condamnări. Doar în anul 1999, Ionel Marcel Lepa a fost de trei ori la închisoare: prima dată în perioada 6 iunie 1998 – 8 ianuarie 1999, a doua oară între 16 martie – 21 martie 1999 și a treia oară între 11 iunie – 28 octombrie 1999.

Tot în anul 1999 însă, pe 28 octombrie, Ionel Marcel Lepa a reușit să evadeze din închisoare. Timp de mai bine de un an, el a reușit să se ascundă de polițiștii care-l căutau. Abia în noiembrie 2000, după un an și o lună de la evadare, anchetatorii au reușit să-l prindă.

Pedeapsa de 16 ani de închisoare, dintre care 3 ani și 6 luni erau pentru evadare, a fost reconfirmată de Tribunalul militar București în 2011, când interlopul era deja de 11 ani în Penitenciarul Aiud.

În septembrie 2014 însă, Ionel Marcel Lepa a avut din nou probleme cu legea, după ce a comis o tâlhărie. A încercat să fure motorină de la o combină, dar a fost surprins de proprietari și a fost nevoit să fugă, după ce l-a tăiat la mână, cu un briceag, pe unul dintre urmăritori.

Individul a fost prins după câteva ore, la un filtru al poliției. Ulterior, a aflat că cele două bidoane de pe combină pe care a vrut să le fure și în care el credea că e motorină erau, de fapt, pline cu apă.

„Având în vedere comemorarea unui an de la decesul eroului nostru Cristian Amariei, la ora 14:55, toate echipajele de poliție aflate în dispozitiv vor pune în funcțiune, timp de 1 minut, semnalele acustice si luminoase”, este informarea primită, marţi dimineaţa, de la Biroul de presă al IPJ Timiş.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *