
Poliţiştii locali, razii în pieţele Girocului şi Doina. A fost amendată şi societatea Primăriei Timişoara
Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au continuat acțiunile în piețele din oraș, organizate cu efective mărite și cu sprijinul polițiștilor locali de la serviciile specializate, pentru a verifica modul în care se respectă legislația pe diverse domenii de activitate, în astfel de zone special amenajate.
„În cursul zilei de ieri (joi – n.r.) au fost verificate Piața Girocului și Piața Doina, unde au fost constatate o serie de nereguli, de la neprezentarea documentelor de către unii comercianți, neafișarea de prețuri, vânzare în alte locuri decât cele stabilite în acest sens, aruncarea de resturi pe domeniul public, dar și oprirea și staționarea neregulamentară în perimetrul piețelor.
Totodată, societatea AgroTim Șag din Piața Doina și societatea Piețe SA, pentru locația din Piața Girocului, au fost sancționate cu câte 2500 lei pentru deficiențe pe linia colectării selective a deșeurilor”, a comunicat Direcţia Poliţiei Locale Timişoara.
CITEŞTE ŞI: Bărbat prins de două ori la volan cu permisul de conducere anulat, a doua oară beat. A fost trimis direct în arest
În total, au fost aplicate 22 de sancțiuni în valoare totală de 13.660 lei. Verificările vor continua și în perioada următoare și în alte piețe din oraș.
Foto: Poliţia Locală Timişoara
Cu riscul de a ma repeta, aceasta este activitatea tip pentru gardienii publicii platiti din banii nostrii. A fost o grava eroare sa li se dea atributiuni de legislatie in constructii sau circulatie. Nu au oameni calificati, nu sunt pregatiti pentru asa ceva . Nulitati in materie.
Ai auzit dom prof Haidu ?