Polițiștii germani, revoltați. Ce au descoperit în mașina unui român implicat într-o cursă ilegală

politia germana 1

Doi tineri din România, de 21 și 23 de ani, surprinși de polițiștii din Dortmund în timpul unei curse ilegale pe străzile din oraș, sunt cercetați penal, iar mașinile și telefoane mobile le-au fost confiscate. Însă polițiștii au făcut în mașina unuia dintre ei o descoperire care i-a revoltat.

Cei doi români au fost depistați în timp ce goneau cu o viteză de peste 180 km/ oră pe un traseu din Dortmund unde se organizează des curse ilegale de mașini, potrivit presei germane.

Tinerii conduceau două autoturisme Audi și Peugeot și, potrivit polițiștilor, pe bancheta din spate a unuia din autoturisme se afla un copil de doar 2 ani, împreună cu părinții – un cuplu tânăr, din câte se pare tot români. Ofițerii spun că, la viteza cu care conduceau cei doi, un accident se putea produce în orice moment, situație în care viața copilului ar fi fost în pericol.

Polițiștii au confiscat mașinile celor doi români, unul din ei a plătit și o amendă de 700 de euro, și le-au întocmit dosare penale, întrucât participarea la curse ilegale este o infracțiune în Germania. Cei doi șoferi așteaptă acum o investigație preliminară.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Polițiștii germani, revoltați. Ce au descoperit în mașina unui român implicat într-o cursă ilegală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *