Polițiștii de frontieră au oferit cadouri copiilor proveniți din medii defavorizate

Polițiștii de frontieră au oferit cadouri copiilor proveniți din medii defavorizate

Polițiștii de frontieră au oferit cadouri copiilor proveniți din medii defavorizate

Câțiva copii proveniți din medii defavorizate, care locuiesc în satele din zona de frontieră din vestul țării au avut o surpriză plăcută.

Caravana Poliţiei de Frontieră a ajuns la Inspectoratul Tetitorial al Poliției de Frontieră Timișoara, unde a oferit cadouri acestor micuți.

CITEȘTE ȘI: Anchetă la Casa de Asigurări de Sănătate Timiș: o directoare semnează contracte cu unități sanitare care cumpără consultanță de la firma soțului ei

”Ne-au însoţit în călătoria noastră de la Timișoara în frontieră și 3 urşi donaţi de oameni cu suflet, care au fost repede adoptaţi de cei mici.

Tot din suflet, au contribuit la bucuria copiilor colegii noştri din cadrul structurii teritoriale, cărora, în semn de mulţumire, le trimitem zâmbetul celor mici.

Avem şi un mesaj pentru voi toţi, ceva ce noi am redescoperit acum cu emoţie şi prospeţime: acela că bucuria de a dărui este de un milion de ori mai puternică decât atunci când primeşti.

Tu ce-ai vrea să dăruieşti şi cui ai vrea să-i faci o bucurie?”, transmite Poliția de Frontieră Timișoara.

Foto: captură video Poliția de Frontieră


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *