Ploile au făcut prăpăd în Timiș și Caraș-Severin!

isu caras 3

Ploile care s-au abătut miercuri seara au făcut prăpăd în multe zone din regiunea vestică.

În județul Timiș, pompierii au intervenit în mai multe gospodării din localitatea Criciova, pentru evacuare apelor, dar și în satul Bobda, pentru stingerea unui incendiu provocat de un fulger care a lovit acoperișul unei case. Nici Timișoara nu a fost ocolită de incidente.

Parcarea și strada din zona fabricii Continental din Calea Buziașului, dar și o casă de pe strada Poiana Mărului au fost inundate, la fața locului deplasându-se mai multe autospeciale ale ISU Timiș.

În urma manifestării fenomenelor hidro-meteorologice, în județul Caraș-Severin efectele au fost mult mai mari. Furnizarea curentului electric a fost întreruptă în localitățile Jupa, Zăgujeni, Zorlencior, Cornuțel, Maciova, Cavaran, Sacu, Domașnea, iar drumul Județean 582 a fost închis traficului între localitățile Brebu Nou și Slatina Timiș.

În Borlova, o casă a rămas izolată, fiind înconjurată de apă și a fost necesară evacuarea locatarilor. Alte aproximativ 50 de gospodării au fost afectate de inundații, majoritatea din localitatea Slatina Timiș.

Acolo au intervenit 20 de pompieri militari cu sprijinul a patru motopompe transportabile, și s-au efectuat lucrări de consolidare a unui dig. În Reșița s-a produs o surpare de teren pe Aleea Zadei, în urma căreia a fost afectat sediul unui agent economic.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *