Ploi torențiale, grindină și vânt puternic până în această seară. Este afectat și vestul țării

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod galben și o informare meteo valabilă pentru aproape toată țara. Meteorologii anunță ploi torențiale, grindină și vânt până marți seara.

Prima atenționare cod galben intră în vigoare marți la ora 9:00 și expiră la ora 23:00, anunțând în Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei, respectiv județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în București vânt cu viteze la rafală de 55 – 65 km/h și izolat peste 70 km/h.

În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, potrivit ANM.

Cea de-a doua atenționare cod galben vizează, marți între orele 9:00 – 23:00, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași).

Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65…75 km/h, grindină, averse ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice.

 

observatornews


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns