Ploi și vânt puternic. Rafale de până la 70 km/h, în Timiş şi Caraş-Severin

Ploi și vânt puternic. Rafale de până la 70 km/h, în Timiş şi Caraş-Severin

Ploi și vânt puternic. Rafale de până la 70 km/h, în Timiş şi Caraş-Severin. Meteorologii au emis o informare de ploi și vânt valabilă în toată țara până vineri seara.

Potrivit informării meteorologice, de miercuri de la ora 20.00 până vineri la ora 20.00, vor fi intervale cu averse în cea mai mare parte a țării, în noaptea de miercuri spre joi și pe parcursul zilei de joi îndeosebi în regiunile intracarpatice, apoi mai ales în jumătatea de est a teritoriului.

Cantitățile de apă, prin acumulare, vor fi de 20…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare din seara zilei de miercuri și până la sfârșitul zilei de joi în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…50 km/h, iar la munte de peste 60…80 km/h.

ANM a emis și o avertizare Cod galben de vânt. Începând din seara zilei de miercuri, în județele Caraș-Severin și Timiș, precum și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80…100 km/h. Avertizarea este în vigoare până joi la ora 12.00.

CITEŞTE ŞI: Petrecere într-un sat timișean. Preparate la ceaun, minicampionat de șah, concursuri pentru copii

O altă avertizare Cod galben de ploi este în vigoare joi, între orele 2.00 și 12.00. În Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și în Munții Apuseni temporar va ploua. Ploile vor avea caracter de aversă și vor fi însoțite pe alocuri de descărcări electrice, astfel că mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp, conform Mediafax.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *