Plătit de doi ani ilegal, un angajat spune că şefii lui sunt de vină

Plătit de doi ani ilegal, un angajat spune că şefii lui sunt de vină

Într-un articol publicat luna trecută și intitulat “Primăria Timișoara vrea 200.000 de lei de la o persoană pe care a angajat-o ilegal”, vă dezvăluiam că reprezentanții municipalității, somați de auditorii Camerei de Conturi Timiș să recupereze prejudiciul produs ca urmare a instalării pe postul de medic școlar nu a unui medic de familie, ci a unui rezident la radiologie (Abdul Kareem Abid Atya), încearcă acum să scape de impostor cu ajutorul instanței de judecată.

În 13 decembrie 2019, la Tribunalul Timiș a fost înregistrată cererea Municipiului Timișoara, prin primar, și a Consiliului Local Timișoara adresată instanței specializate în litigii de muncă de “constatare nulitate absolută contract de muncă”, pârât fiind Abid Atya.

Ulterior, în 10 ianuarie 2020, Primăria Timișoara și consiliul local au înregistrat o nouă acțiune în justiție, apelând la procedura mai rapidă a ordonanței președințiale.

De această dată, autoritățile locale solicitau Tribunalului Timiș nu doar constatarea nulității contractului individual de muncă încheiat de Abdul Kareem Abid Atya cu Primăria Timișoara, ci și “obligarea la plata sumei de 196.970 lei reprezentând prejudiciu creat ca urmare a nedecontării sumelor de către Direcția de Sănătate Publică, în perioada aprilie 2017 – octombrie 2019”.

La 13 zile de la introducerea acestei noi acțiuni judiciare, instanța de fond i-a dat câștig de cauză pârâtului, primăria reușind să se facă de râs încă o data în Palatul Dicasterial. Astfel, Abid Atya le-a dat cu tifla șefei Serviciului resurse umane, Rodica Aurelian, și subalternilor ei, argumentând în fața instanței de judecată că nu el este de vină pentru că a fost angajat ilegal:

”Referitor la inexistența unei pagube iminente sau care nu s-ar mai putea repara, pârâtul a învederat că în primul rând se află în situația unei culpe exclusive a angajatorului la momentul încheierii contractului individual de munca și în al doilea rând această sumă reprezintă drepturile sale salariale câștigate pentru munca prestată conform prevederile art. 57 din Codul Muncii care este legea specială.

Reclamanta este de rea credință si se prevalează în mod inadmisibil de propria culpă pe care în mod neîntemeiat i-o impute pârâtului, acesta neavând nicio atribuție în verificarea propriilor documente necesare angajării sale pe post, atribuție care revenea in mod exclusiv angajatorului”.

CITEŞTE ŞI: BMW condus de o fată de 19 ani, rupt în două. Jumătate din maşină a zburat într-o curte

După ce a înghițit în sec în fața pledoariei pârâtului, reprezentantul primăriei a încasat un nou bobârnac și din partea instanței, care penalizează brusca trezire din somn a municipalității: “(…) nu se poate reține caracterul urgent al prezentei cereri de ordonanță președințială în condițiile în care eventuala pagubă invocată a fost înregistrată în data de 26.10.2017 (data încheierii nr. 34/2017 a Camerei de Conturi Timiș), iar cererea de ordonanță președințială a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș în data de 10.01.2020”.

CITEŞTE ŞI: Valoarea tichetelor de masă creşte consistent. Proiectul a fost votat în Parlament

Chiar așa: în iulie 2017, în plină conferință de presă, primarul Nicolae Robu îi făcea cu ou și cu oțet pe auditorii Camerei de Conturi Timiș, care au îndrăznit să pună la îndoială corectitudinea angajării lui Abdul Kareem Abid Atya, în loc să se adreseze Tribunalului Timiș pentru a solicita constatarea nulității absolute a contractului de muncă al rezidentului arab.

După doi ani și jumătate de la acel episod, domnul primar s-a răsucit la 180 de grade. Cam târziu.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 Răspunsuri “Plătit de doi ani ilegal, un angajat spune că şefii lui sunt de vină

  1. I se spune de ani de zile primarului , ca acesta femeie, Aurelian, ii strica imaginea si face numai prostii, dar Robu isi merita soarta.

  2. De data asta are perfecta dreptate arabul. De vina sint strict cei care l-au platit. Doar nu i-a obligat el, cu pistolul la timpla, sa il angajeze si sa il plateasca. Sa se recupereze banii de la responsabili, Robu si Aurelian. Numai asa se va ajunge la responsabilizarea functionarilor publici dar si a alesilor care nu se vor mai inghesui sa candideze daca vor raspunde material si penal pentru potlogariile facute sau tolerate in timpul mandatelor lor. Si asta ar trebui sa inceapa cu judecatorii si procurorii care au transformat parchetele si tribunalele in adevarate piete unde se negociaza si se vinde dreptatea. Cred ca acusi vor organiza licitatii pentru vinzarea sentintelor. Mult nu mai avem pina acolo si pentru ca asta e o activitate stresanta, e normal ca saracii de ei sa vrea si sa primeasca pensii speciale.

  3. Desi nu avem sperante, poate se gaseste un procuror in Timisoara sa il ia la intrebari pe robu si cu privire la aceasta intamplare, asta ca tot a urlat ca apucatul ca el nu da actele de angajare la auditorii de la Curtea de Conturi, ci numai la parchet, daca i le cer. Poate isi face pomana cu el un procuror si ii indeplineste dorinta. Oricum el este principalul vinovat de prejudiciul adus bugetului local si abia dupa aurelian. Acum numai poate sa spuna ca nu este el vinovat pebtru ca a stiut si stie foarte bine ce se intampla in primarie.

Lasă un răspuns