Planetariul Facultății de Fizică din cadrul UVT a fost dotat cu un proiector modern (foto)

Planetariul Facultății de Fizică din cadrul UVT a fost dotat cu un proiector modern (foto)

Planetariul Facultății de Fizică din cadrul UVT a fost dotat cu un proiector modern (foto).

Primul planetariu din România, înființat, în anii‘ 60, la Universitatea de Vest din Timișoara prin eforturile profesorului Ioan Curea, cel care a fost și rector al instituției, s-a primenit, în acest an, cu ”straie” noi. La vremea respectivă, achiziția aparatului care proiectează lumea cosmică a costat aproximativ 200.000 de lei.

planetariu 1 1

După preluarea, în noiembrie 2022, de către Facultatea de Fizică, planetariul universității și-a redeschis porțile către elevii și studenții interesați de astronomie, sub coordonarea fizicianului Florin Secoșan.

planetariu 2

Vechiul proiector, încă funcțional, a încântat sute de elevi care au trecut pragul planetariului, aceștia având, astfel, prilejul de a observa o parte din fizica universului.

”Într-o societate în care analfabetismul științific este alarmant de mare, într-o societate în care astronomul este confundat cu astrologul, într-o societate în care fizica și știintele exacte sunt realmente neglijate, este nevoie de astfel de uși deschise către tineri și către publicul larg”, a subliniat Mădălin Bunoiu, prorectorul UVT.

planetariu 3

În acest an, planetariul de la UVT a fost dotat cu un proiector digital performant, în valoare de 100.000 de euro.

”Vechiul aparat, repus în funcțiune după preluarea planetariului de către Facultatea de Fizică, a funcționat chiar foarte bine, spre bucuria copiilor și spre avantajul celor care studiază mai în amănunt astronomia și astrofizica.

Dar acesta are niște limitări, pe care noi le-am surmontat prin aducerea acestui nou proiector, modern, care îi stă alături. Cele două proiectoare funcționează acum alternativ.

Cel nou, proiectorul digital, în plus față de cel vechi, ne permite să călătorim în diverse locuri, să vedem cum arată cerul din diverse poziții, să ieșim din Sistemul Solar în Galaxie, să-i cunoaștem proprietățile, stelele importante, să ieșim din Galaxie, să vedem harta semnăturii în microunde a universului…

planetariu 5

Permite foarte multe lucruri, având o bază de date care e la zi cu ultimele descoperiri. Proiectorul nu e doar pentru distracție, ci și pentru știință”, a explicat fizicianul Florin Secoșan.

planetariu 4

Înscrierile pentru vizite la planetariul Facultății de Fizică din Timișoara se face cu ajutorul formularului disponibil pe link-ul:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSe4MYZyllE0OoTfUQwU0oCS2wSjs0ofHABlHNr7U2sYOtSjzA/viewform?embedded=true

CITEȘTE ȘI: Se înmulțesc persoanele mușcate de căpușe, la Timișoara. 17 oameni au ajuns la „Babeș” doar luna aceasta

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *