Petre Ivanovici, liber de contract. Ce îşi doreşte fotbalistul timişorean pentru sezonul următor

Petre Ivanovici 1

După două sezoane petrecute la Concordia Chiajna, primul în eşalonul de elită, iar al doilea, incomplet din cauza pandemiei de coronarivus, pe cea de-a doua scenă fotbalistică, Petre Ivanovici este de câteva zile fără angajament şi îşi doreşte să revină în lotul unei formaţii care activează în Liga I ori să prindă un contract la o echipă din străinătate.

Şase pase decisive a totalizat fotbalistul timişorean în stagiunea 2019-2020, una în care a evoluat mai mult pe postul de fundaş dreapta, unde fusese reprofilat de antrenorul Adrian Falub.

„Am rămas în relaţii foarte bune cu cei de la Chiajna. Cristi Tănase, preşedintele Concordiei, mă doreşte în continuare la echipă, însă dorinţa mea este să revin în Liga I sau să plec afară. Am oferte din Liga a II-a în momentul de faţă, aştept, sper să se concretizeze o mutare mai sus. Pe final de carieră aş juca în Liga a II-a, dar acum nu îmi doresc acest lucru”, ne-a declarat Petre Ivanovici.

El este un produs al clubului Auto din cartierul Freidorf, de unde a plecat la Alto Gradimento Albina, pentru ca în 2009 să semneze cu FC Dunakanyar-Vac, din liga secundă maghiară.

A revenit în ţară la Farul Constanţa, în „B”, iar saltul în elita fotbalului românesc l-a făcut alături de FC Botoşani, pentru care a jucat între 2014 şi 2016, bifând în această perioadă trei prezenţe şi un gol în cupele europene.

Cele mai mari performanţe au venit în tricoul grupării FC Voluntari, cu care a semnat în 2016.

Petre Ivanovici a cucerit cu ilfovenii Cupa României şi Supercupa României, la capătul a două finale disputate împotriva echipelor Astra Giurgiu şi, respectiv, Viitorul Constanţa. În prima dintre ele, timişoreanul a înscris de la punctul cu var!

El evoluează la mijlocul terenului, pe ambele benzi, şi are un profil ofensiv.

În cele două sezoane petrecute la Concordia Chiajna a lucrat cu antrenorii Ionuţ Badea, Dorinel Munteanu şi Adrian Falub.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *