Colegiul Medicilor Dentiști Timiș organizează, în perioada 10-12 mai, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, cea de-a XXIII-a ediție a manifestării ”Zilele stomatologice bănățene”.
Evenimentul se bucură de participarea unor specialiști de marcă din străinătate, precum și de la centre universitare importante din țară. ”Ne așteptăm la circa 1.000-1.500 de participanți din toată țara. Pe lângă prelegerile specialiștilor despre teme actuale ce privesc patologia bucală, vom discuta și despre problemele cu care ne confruntăm noi, medicii dentiști. În acest sens, va fi adusă în discuție problema medicinei școlare, relația cu Casa de Asigurări de Sănătate, precum și contestata Lege 85”, a precizat Delia Barbu, președinta Colegiul Medicilor Dentiști Timiș (foto).
Baba asta ar cam fi cazul sa lase locul altora. Peste 80 de ani si ea tine cu dintii de postul de sefa. Olteanca…
CĂCAT !!!!!!!