Peste cinci ani, Piața Traian va fi noul centru al Timișoarei (foto)

traian 1 3

După câteva luni de muncă intensă pentru pregătirea documentației pentru conceptul de dezvoltare și regenerare a zonei Traian, astăzi s-a publicat anunțul pentru atribuirea contractului de proiectare pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană –  Zona Piața Traian˝, au anunțat reprezentanții municipalității.

Obiectivul final este transformarea radicală a zonei Traian, pe care Primăria Municipiului Timișoara o propune ca un loc de recreere și relaxare pentru cetățeni, cu mai multe scuaruri, spații publice, culturale, verzi, pietonale și pentru biciclete.

Ca o noutate, în procesul de atribuire a contractului de proiectare, vor primi puncte suplimentare, echipele care au arhitecți sau peisagiști care au obținut un premiu sau mențiune în cadrul unui concurs la nivel național sau internațional pentru un concept de amenajare a unei zone urbane publice sau private. Ofertele se pot depune până în 8 noiembrie 2021.

traian 2 2

„Mă bucur să pot anunța că Primăria Timișoara schimbă regulile jocului și în atribuirea contractelor publice prin punctarea suplimentară a calității și excelenței.

Nu mai este suficient prețul cel mai scăzut pentru atribuirea unui contract care va schimba fața întregii zone pentru următoarele decenii.

Nu ne mai mulțumim cu „ieftin”, pentru că lucrările ieftine s-au dovedit, în timp, extrem de scumpe. Vrem alături de noi, profesioniști de excepție, care au demonstrat că orașele se schimbă prin calitatea lucrărilor.

CITEȘTE ȘI: Ziarul nostru a provocat anularea concursului cu dedicație de la Muzeul de Artă

La finalul lucrărilor, estimăm că într-un orizont de cel mult cinci ani, zona Piața Traian va fi un al doilea centru al orașului. Obiectivul final este ca în următorii ani Timișoara să redevină un oraș cu mai multe centre, așa cum ne-am angajat în programul de guvernare locală”, a spus primarul Dominic Fritz.

Patru piețe și 12 străzi, într-un amplu proces de reabilitare

Patru piețe și 12 străzi din zona Traian vor intra într-un amplu proces de reabilitare, care este centrat pe nevoile timișoreanului de spațiu de relaxare și petrecere a timpului liber, verde, deplasare pietonală și velo, Vor apărea noi spații pietonale, o rețea de piste pentru biciclete, extinderi de zone verzi, refacerea unui fost parc care acum este asfaltat, accesibilizarea întregului spațiu pentru persoane cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, persoane în vârstă, copii).

traian 3 4

Finanțarea pentru implementarea proiectului de revitalizare a zonei Traian se va face cu fonduri europene. Prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 vor fi finanțate parțial costurile de proiectare și prin Programul Operațional 2021-2027 vor fi finanțate lucrările de execuție. Termenul de depunere a ofertelor este 8 noiembrie, suma alocată fiind de 1.361.344,54 lei, fără TVA. O selecție a lucrărilor care vor avea loc în fiecare piață și pe fiecare stradă este prezentată în cele ce urmează.

Biserica Millennium va fi înconjurată de un generos parc cu alei pietonale și mobilier urban

Astfel, în Piața Traian, obiectivul este un spațiu public atrăgător cu amenajări pentru manifestări culturale, comerciale, sociale, zone pentru terase și spațiul verde  extins prin jardiniere de mare capacitate pentru arbori și arbuști din specii permanent verzi în tot timpul anului.

În Piața Romanilor, spațiul verde va fi extins pentru ca Biserica Millennium să fie înconjurată de un generos parc cu alei pietonale și mobilier urban. Trotuarele, scuarul și zona carosabilă împreună cu liniile de tramvai, aduse la același nivel, accentuând intrările în Biserica Millenium și accesul către Liceul William Shakespeare.

traian 4 2

Piața Academician Corneliu Mikloși va deveni o grădină sălbatică, cu o colecție botanică ornamentală din specii locale sau adaptate climei locale, permanent verzi în climatul timișorean.

Piața Petru Rareș va fi reconfigurată ca o mică piațetă de recreere, cu arbori umbroși și bănci. Bulevardul 3 August 1919 va avea o suprafață unitară, fără diferențe de nivel, care va include traficul auto, liniile de tramvai, piste de bicicleta, circulația pietonală și spațiul verde.

Strada Zăvoi va fi transformată în stradă pietonală

Pentru fiecare funcțiune (auto, pietonal, velo) vor fi folosite materiale diferite ca textură și culoare.

Străzile Dacilor și Ștefan cel Mare vor fi amenajate cu alei pietonale, piste pentru biciclete și spații verzi.

Strada Zăvoi va fi transformată în stradă pietonală, pentru biciclete, cu o extinsă zonă verde. În mijlocul străzii, va fi amenajată o grădină de bioretenție (rain-garden).

Pe strada Costache Negruzzi (în spatele Bisericii Sârbești), va fi restricționată circulația până la intersecția cu str. Petre Ispirescu, iar singura latură care rămâne deschisă circulației va fi str. Ion Mihalache.

Va fi amenajat un nou scuar urban cu destinația de odihnă, se vor planta arțari, tei, catalpa etc. Fostul Parc Albastru (în prezent asfaltat), de la intersecția străzilor C-tin Negruzzi și C-tin Titel Petrescu va redeveni parc.

Două zone cu opt străzi vor deveni „shared space” cu zonă carosabilă, alei pietonale, piste pentru biciclete și spații verzi, cu eliminarea bordurilor înălțate.

Vor exista zone de plante perene, arbuști și arbori. Cele două zone sunt: 1.str. Caragiale, str. C Mezincescu, Spl. Coloniei – străzi care au deschidere către zona Bulevardul 3 August și Piața Romanilor; 2.str. Petre Ispirescu, str. Ecaterina Teodoroiu, str. Costache Negruzzi, str. Anton Pann, str. Cantacuzino, str. Mareșal Joffre/Ion Mihalache – străzi care au deschidere către Piața Traian.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Peste cinci ani, Piața Traian va fi noul centru al Timișoarei (foto)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *