Persoanele cu amputaţii nu vor mai fi nevoite să se prezinte periodic la comisiile de evaluare

amputatie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, vineri, că persoanele care au suferit amputaţii ori care s-au născut fără unul dintre membre nu vor mai fi nevoite să se prezinte periodic la comisiile de evaluare.

„Luni, iese din transparenţă decizională ordinul ministrului Muncii prin care se elimină obligativitatea de revizuire periodică la termen de doi ani pentru persoanele încadrate în grad de handicap, care au suferit amputaţii ori s-au născut fără unul din membre.

Aceste persoane nu vor mai fi nevoite să se prezinte periodic la comisiile de evaluare”, a informat Budăi, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că în România sunt în jur de 88.000 de persoane încadrate în gradele 1 şi 2 de handicap. Cei care se vor beneficia de acest ordin sunt persoanele cu gradul 1 de handicap şi care sunt în jur de 18.000.

„Voi publica săptămâna viitoare acest ordin, a trebuit să îl las în transparenţă decizională, iar după publicarea în Monitorul Oficial intră în vigoare.

Luni este ultima zi de transparenţă, marţi am convocat la discuţii specialiştii din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, îl rearanjăm, urmează semnarea lui de către mine şi trimiterea către Monitorul Oficial”, a explicat ministrul, conform romaniatv.net.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *