Pericol în unele cabinete medicale din Timişoara

cabinet

După scandalul din spitale privind nerespectarea condițiilor de igienă prin folosirea dezinfectanților neeficienți, a venit și rândul cabinetelor medicale să pice testele privind asepsia. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș a efectuat recent un control tematic inițiat de Ministerul Sănătății, fiind vizate cabinetele stomatologice, de medicină de familie și cele de medicină de specialitate din județ.

Rezultatul: într-un cabinet medical din patru te poți îmbolnăvi! Sursele infecției pot proveni de pe instrumentarul nesterilizat corespunzător sau de la deșeurile medicale nedepozitate ca la carte.

Control inopinat în 88 de cabinete

”Controlul inopinat s-a derulat în 88 de cabinete stomatologice, de medicină de familie și de medicină de specialitate. În cazul a 22 dintre acestea s-au aplicat sancțiuni pentru nerespectarea protocoalelor de sterilizare și nerespectarea condițiilor de depozitare a deșeurilor medicale. S-au aplicat 20 de amenzi în valoare de 11.200 de lei și două avertismente”, a precizat Dana Șpac, purtător de cuvânt al DSP Timiș.

Probleme cu sterilizarea şi deșeurile medicale

Oficial s-a refuzat oferirea unor detalii privind motivele pentru care medicii deținători ai cabinetelor au fost sancționați. Surse din cadrul Direcției de Sănătate au afirmat că au fost în principal probleme de neglijență, în sensul că deșeurile medicale nu au fost predate unei firme care să se ocupe de distrugerea lor în 48 de ore, după cum spune legea, pe motiv că recipientele nu au fost umplute și că nu s-a specificat în normele interne că acestea vor fi redirecționate în termenul prevăzut după ce vasele de depozitare sunt pline. Și în ceea ce privește sterilizarea s-a spus că procedurile de sterilizare nu au fost trecute în caietul special așa cum cer normele.

Contactați, medicii care au efectuat contoalele au evitat să răspundă dacă ei, ca pacienți, s-ar trata în astfel de cabinete medicale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *