Pericol public pe şosele! Şofer beat şi fără permis

Un tânăr din Mehedinţi, aflat în stare avansată de ebrietate, a urcat la volan şi putea produce o adevărată tragedie. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a intrat astăzi cu autoturismul într-o altă maşină condusă regulamentar pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Drobeta Turnu Severin.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Poliţiştii au constatat că şoferul inconştient nu posedă nici permis de conducere.

„La data de 15 octombrie a.c., un bărbat de 28 ani, din comuna Poroina Mare a condus un autoturism pe B-dul Tudor Vladimirescu din municipiu Drobeta Turnu Severin, acroșând în trafic un alt autoturism condus de o femeie de 44 ani din județul Vâlcea. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Polițiștii au stabilit din verificările efectuate că acesta nu poseda nici permis de conducere. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru cele două infracțiuni”, afirmă purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

 

radioresita.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns