Pericol de incendiu în unele parcări din Timişoara

incendiu 37

Un incendiu într-o parcare subterană se poate solda cu un adevărat dezastru. Pericolul este la fel de mare și în cadrul parcărilor supraterane etajate.

Pentru a fi pregătiți să intervină în caz că flăcările ar cuprinde astfel de structuri, echipajele de intervenție din cadrul celor două Detașamente de Pompieri din Timișoara efectuează recunoașteri și exerciții de simulare.

Scopul acestora este de a asigura o reacție promptă de răspuns în cazul unei situații de urgență în aceste spații, dar și pregătirea oamenilor care se află în astfel de zone pentru a nu intra în panică și a proceda corect.

Pompierii vin și cu o serie de recomandări, pentru prevenirea izbucnirii incendiilor în spațiile de parcare. Fumatul, utilizarea flăcării deschise sau a oricăror surse de foc este interzisă, la fel și încărcarea acumulatoarelor mașinilor, excepție făcând vehiculele electrice.

Mașinile trebuie parcate confrom marcajelor trasate, fără a bloca rampele sau căile de evacuare. În cazul izbucnirii unui incendiu, persoanele alfate în parcare trebuie să asculte indicațiile echipelor de intervenție și să părăsească locul prin căile de evacuare marcate, fără a încerca să se întoarcă la autoturismele parcate acolo.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *