Percheziţii în vestul ţării, într-un dosar cu un prejudiciu de un milion de euro

3 arme au fost confiscate în urma unor percheziții care au avut loc într-un oraș din Banat

Poliția Română și Jandarmeria Franceză, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au destructurat o grupare infracțională de criminalitate itinerantă, cu ramificaţii în vestul ţării, în judeţul Arad.

Potrivit anchetatorilor, reţeaua ar fi produs un prejudiciu estimat la un milion de euro, prin furturi de produse fitosanitare din depozite de pe teritoriul Franței.

„La data de 28 noiembrie a.c., Poliția Română a organizat, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în colaborare cu Jandarmeria Națională Franceză, o acțiune pentru destructurarea unei grupări infracționale de criminalitate itinerantă, ai cărei membri sunt cercetați pentru infracțiunile de constituire a unui grup inracțional organizat, furt calificat și tăinuire.

În fapt, membrii grupării ar fi comis, în perioada iunie 2016 – iulie 2017, 10 furturi de produse fitosanitare (pesticide și semințe), din depozite ale unor societăți comerciale de pe teritoriul Franței, în regiunea Alsace, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 1.000.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

În România au avut loc 12 percheziții domiciliare, nouă în județul Galați, câte una în Arad, Iași și Suceava.

„Mascaţii” au pus în executare şapte mandate de aducere, şapte dintre membrii grupării fiind audiaţi şi ulterior reţinute, în baza unor mandate europene de arestare.

Pe teritoriul României s-a reuşit recuperarea unor cantități semnificative de produse fitosanitare, în valoare de 258.580 de euro, sustrase din localitățile Obersaasheim și Saint Sauveur Marville, peste cinci tone de semințe de rapiță, în valoare de aproximativ 243.000 de euro, furate din localitățile Mons en Pevele și La Chapelle D´Armentieres, dar şi peste 14.000 de rulmenți.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *