Percheziții în dosare cu infracțiuni economice, la Timișoara

Percheziții în dosare cu infracțiuni economice, la Timișoara

Percheziții în dosare cu infracțiuni economice, la Timișoara

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 30 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară.

Activitățile s-au desfășurat în județele Timiș, Cluj, Sibiu, Maramureș și Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și uz de fals.

În fapt, reprezentanții unor societăți comerciale ar fi întocmit documente, în care ar fi consemnat alte destinații de descărcare decât cele reale cu scopul de a nu efectua plata reală a tarifelor autorizațiilor speciale de transport, cauzând un prejudiciu în valoare de 490.753 de lei.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate mai multe înscrisuri, precum și diferite medii de stocare.

În cauză, cercetările sunt continuate, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și uz de fals.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic, precum și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara stă să cadă: ruine și multă rușine (foto/video)

Tot astăzi, 30 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Timiș, într-un dosar în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În fapt, din investigațiile efectuate a rezultat că, în cursul anului 2023, un bărbat ar fi fost indus în eroare, prin nume și calități mincinoase, respectiv prin mijloace frauduloase de către o femeie, în scopul obținerii a 16.000 de euro, valoare ce ar fi reprezentat o investiție fictivă.

În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost ridicați 16.000 de euro și un telefon mobil.

Femeia a fost condusă la sediul Poliției, pentru audieri.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale ale persoanelor bănuite de comiterea faptelor.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *